O NOUĂ CARTE LA EDITURA
SEMĂNĂTORUL
TINERI SCRIITORI ŞI PRODUCŢIILE LOR LITERARE
Cezarina Adamescu:
UCENICI LA ŞCOALA
IUBIRII
FLORINA SANDA COJOCARU, “Învaţă-mă
să te iubesc”, Editura Semănătorul online, octombrie 2011
Cea de a treia virtute creştină
socotită de Isus Cristos şi preluată de Sfântul Apostol Pavel în
Prima Epistolă către Corinteni, ca fiind mai presus de toate virtuţile,
este Iubirea. Despre cum înţeleg oamenii iubirea, s-au scris vagoane de
cărţi, toate trecute prin filtrul inimii autorilor. Iubirea a fost
din totdeauna un reper fundamental, preluat din Cartea Sfântă, cu
rădăcini adânci în Vechiul Testament, în Legile Decalogului care
încep cu ea şi termină tot cu
ea, cu valoare de poruncă supremă:
“Să-l
iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, cu tot
cugetul tău şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi” –
virtute adusă de Isus Cristos la rang de Poruncă, după care vor
fi recunoscuţi creştinii între ei: “Poruncă nouă vă dau vouă, să vă
iubiţi unii pe alţii”.
E greu să disociem iubirea, din milioanele
de cărţi scrise în sute de ani, de la acea minunată
invenţie a lui Guttenberg, de
celelalte sentimente şi acţiuni ale omului. Pentru că în toate
există, cel puţin un strop de iubire. Vorba lui Marin Preda în
romanul său remarcabil, idee preluată de asemenea din 1
Cor. 13:
“Dacă dragoste nu e, nimic nu e”.
Cu adevărat, despre iubire ca
virtute, dar şi ca nucleu al existenţei, născător de
viaţă, se poate vorbi la infinit şi tot nu s-ar putea epuiza
subiectul. Toţi scriitorii au fost seduşi de această temă
generoasă pe a cărei întindere de nisip, te poţi pierde
până la oaza promisă.
Tânăr sau bătrân, scriitorul
este ademenit, încălzit, moleşit, îmbrăţişat de
căldura acestui sentiment, cu singura condiţie, să fie
adevărat şi curat, sincer şi generos, din toată inima.
Dar cine poate face o delimitare
clară şi stabili graniţele dintre adevăr şi falsitate,
sinceritate şi interes atunci când e vorba de dragoste? Dumnezeu, desigur,
El singur are terezia care va arăta cu exactitate graniţele şi
limitele iubirii, ca şi al altor acţiuni şi sentimente ale
omului.
Autoarea de faţă şi-a
propus în paginile aceste să abordeze subiectul din proprie
perspectivă, filtrat prin simţămintele şi trăirile
sale.
Cu toate că subiectul este
bătătorit pe toate feţele, ba chiar şi pe muchii, nimeni nu
poate spune că a găsit formula ideală de abordare sau că
l-a epuizat. Iubirea nu poate fi epuizată nici măcar după
dispariţia fizică a protagoniştilor, s-au văzut cazuri când
dragostea a supravieţuit eroilor.
Câţi oameni – atâtea feluri de
dragoste, dragostea e unică, chiar dacă manifestările sunt
asemănătoare. Ceea ce simte un om în suflet ţine doar de cel
care a creat sufletul. Dar poate fi
oare, o stare de spirit, descrisă în cuvinte?
Cred că ar trebui inventat un alt
alfabet, pentru că acesta este plin de cuvinte vechi, nefolosite
încă…
Destinul personajului feminin din cartea
de faţă, nu e cu nimic diferit de cel al multor personaje,
bineînţeles, cu particularităţile lui. Eroina se încadrează
într-o schemă arhetipală, care a devenit, de multă vreme una din
Legile lui Murphy: iubeşti şi nu eşti iubit, persoana
iubită iubeşte la rândul ei pe altcineva, care la rândul ei
iubeşte pe altcineva ş.a.m.d. Trădarea
e regină, fiecare om trădează. E scris parcă în legile
firii. Esenţa ar fi
următoarea: oricâte strădanii s-ar depune, fiecare iubeşte pe
altcineva. În rest, amăgiri, prefăcătorii, cu un întreg cortegiu
de falsuri rostite sau făcute zilnic, până când nu mai eşti în
stare să discerni bruma de adevăr din noianul de minciună.
Resemnarea eroinei pare a fi eliberarea de
încordarea zilnică. Ani de zbucium şi căutări – spune
autoarea. Claudia, Cristi, Dan,
Alexandru - marionete mânuite cu
meşteşug de un păpuşar iscusit.
Claudia este, în accepţiunea
modernă – femeia de succes visată de orice adolescentă: a
terminat o facultate, a reuşit în
modeling, a câştigat bani, are totul la picioare. Îi lipseşte
certitudinea că e iubită. Dar oare are cineva această
certitudine? Jocuri de culise după dictonul qui pro quo. Care pe care.
Dinamica micro-romanului este
evidentă. Iubirea/ sau un surogat care seamănă foarte mult a
iubire, se dezvoltă pe parcurs, atinge punctul culminant chiar în momentul
adevărului şi după câteva ondulaţii, revine, la altă
scară. Şi de obicei, se manifestă atunci când este prea târziu.
Peste toate răzbate un
simţământ care e mai puternic decât toate încercările de
până atunci: singurătatea care muşcă din ea ca dintr-un
fruct dulce, până o devorează aproape în întregime. Gusturile sunt
diferite: de la dulce, la dulceag, amărui, acru-amar, greţos şi
de nesuportat.
Claudia, o femeie voluptuoasă, care
trăieşte din plin clipa prezentă, gustând din toate deliciile
vieţii, se trezeşte la un moment dat, un gol sufletesc pe care nu-l
poate popula cu nimic. Picanteriile din roman
ca şi limbajul, care atinge uneori
frivolitatea, fără a fi trivial, obscen ori pornografic, sunt pretexte pentru conturarea personajului.
E ciudat cum, două persoane care
până la un moment dat alcătuiesc o singură persoană, ajung
să se urască şi să-şi facă rău unul altuia.
Acest lucru se întâmplă de cele mai multe ori. Graniţa dintre iubire
şi răzbunare este foarte fragilă şi ea poate fi
trecută doar cu o săritură.
Foarte ades, printre rândurile care se
înşiruie cuminţi, creându-ne
falsa impresie că e vorba de o scriere banală, facilă, care nu
aduce nimic nou sub soare, autoarea
strecoară învăţăminte şi pilde folositoare pentru
toţi, rezultate din experienţa de viaţă şi din datele
sale personale. Ceva din biografia ei se transmite personajului său
feminin. E ca o răsfrângere în oglindă a propriului eu. Asemenea
bijuterii sufleteşti se întâlnesc la tot pasul şi dau savoare şi
greutate scriiturii. „Există şi
o altfel de frică, Magda, o frică existenţială” – îi
spune Claudia prietenei sale. Misterioase căi, misterioase
modalităţi de expresie, pe măsura acestora.
Planul real şi cel imaginar se
împletesc în relatare şi, la un moment dat, eroina păşeşte
în lumea trecutului, o sumedenie de imagini-blitz se bat pentru a-i invada
retina, sub forma amintirilor. Aflată
în clipa-limită, la răscrucea firii cu nefirea, Claudia
rememorează momentele marcante ale existenţei sale. S-a mai
văzut. S-a mai auzit. S-a mai simţit. Important este cum
depăşeşti momentul sau dacă Pronia îţi mai acordă
o şansă. Ce poţi face cu ea după această răscruce
existenţială? Aşadar, scriitoarea a ales să-şi
înceapă scrierea cu un moment - cheie în viaţa eroinei principale. Imagini
şoc, de la care, de obicei,
îţi întorci privirile. Accidentul care-i marchează existenţa
Claudiei are rolul unui duş rece, al unui semnal de alarmă, la
auzirea căruia, femeia trebuie să se trezească şi să
păşească spre noua destinaţie. Este un moment crucial, o
situaţie limită care-i schimbă mentalitatea, traiul de zi cu zi,
idealurile. Nu numai pentru femeia accidentată viaţa ia o
întorsătură grozavă, dar şi pentru persoanele apropiate.
Autoarea urmăreşte schema
clasică folosită în aceste situaţii. Anunţarea rudelor sau
a prietenilor găsite de poliţie sau de medici în agenda victimei.
Istoria devine captivantă, plină
de inedit şi surpriză pentru că autoarea
părăseşte schema obişnuită şi urmează
meandrele care-i sunt dictate de propria inspiraţie. Autoarea posedă
o tehnică înaltă de mânuire a condeiului când e vorba de
relatări şi de dialoguri. De asemenea, construieşte pe o
schemă proprie, acţiuni şi personaje care-şi împletesc
destinele.
Dragoste, drog, viol, alcool, trădare, jocuri de
cărţi, un drog periculos, mai periculos ca heroina, sex, relaţii nepermise, orgii, depresii,
situaţii limită, probleme cu
care se confruntă tineretul în ziua de azi, toate sunt abordate frontal de
către autoare, cu maximum de responsabilitate.
Florina Sanda Cojocaru îşi
desfăşoară acţiunea pe mai multe paliere şi în mai
multe felii de timp. Puse cap la cap precum cioburile unui vitraliu, ele pot
închipui o operă de artă prin care lumina să se strecoare ca la
început, filtrată subţire în zeci de nuanţe.
Iată cum este descrisă Claudia: „Un suflet trunchiat de adolescent
răzvrătit, pe jumătate copil, pe jumătate femeie, cu un dor
nebun de mamă, singură, urând banii, afacerile care îl distanţau
pe tatăl său de ea…. Se ura pe ea şi pe felul său de a fi. Deveni
tăcută, introvertită, nepăsătoare. Oare când se va
opri? »
Pe alt palier epic se
desfăşoară, precum snopul de raze răsfrânt în oglinda apei,
jurnalul Magdei, prin intermediul căruia, ni se
înfăşişează portretul Claudiei şi al mamei sale,
portretul iubitului Cristi, toate manifestările văzute din unchiul de
vedere al prietenei. Aflăm lucruri care n-ar fi ieşit la iveală
decât sub acest vizor. Jurnalul Magdei este cheia de interpretare a acestei
scrieri cu elemente biografice, pe care autoarea, ni-l oferă spre
înţelegerea sufletului feminin, acela care ştie să iubească,
să ierte, să îngăduie, să sufere, să uite. Viaţa
plină de frustrări a Magdei capătă consistenţă
şi împlinire prin naşterea copilului deşi, în mod paradoxal,
aceasta îi va aduce şi sfârşitul. Sentimente contradictorii o
copleşesc, dragostea şi gelozia faţă de Claudia, prietena
ei şi rivala ei în dragoste, merg până la paroxism. Toate acestea o
slăbesc, o vlăguiesc, o macină. Dragostea se aseamănă
foarte mult cu ura. Uneori, nici nu le poţi disocia, ele se confundă
şi în numele uneia sau celeilalte, se pot înfăptui cele mai
nebuneşti fapte. Iubirea compensatorie a Magdei pentru tânărul Adrian
ia întorsături dramatice. Vestea apariţiei copilului în viaţa ei
coincide cu vestea accidentului lui Adrian. Întâmplare, destin? Cu un adevărat spirit de jertfă,
Magda alege în cele din urmă, în pofida sfaturilor doctorilor, între
viaţa ei şi viaţa copilului din pântece, să dea viaţă copilului.
În mijlocul unei situaţii disperate,
aşa cum se întâmplă, prin compensaţie, un nou sentiment, acela
patern, se deşteaptă în sufletul lui Cristi, pentru micuţa
Georgia, fiica lui. Este floricica menită să răsară,
să crească şi să înflorească din pământul sterp
de suflet al protagonistului.
Peste toată istorisirea planează
ca un fum înăbuşitor, o tristeţe malignă, de neînlocuit cu
nimic. Problemele protagoniştilor sunt problemele majore ale tineretului
de azi, care visează să câştige bani mulţi cu minimum de
efort, dar care sfârşesc doborâţi de droguri şi alcool în
haznalele istoriei. Viaţa pentru un tânăr nu mai înseamnă nimic,
ei sunt resemnaţi, stresaţi, angoasaţi, anxioşi, vârsta
consumului drogurilor, după ultimele statistici, a coborât
îngrijorător, până la 11-12
ani, tentaţiile sunt mari, fiecare copil visează să lucreze fie
în modeling, fie în industria de automobile, ca piloţi de încercare, ori
în alte sporturi extreme, unde se câştigă mormane de bani,
neţinând seamă de primejdii, de convenienţe, de ce spun
părinţii ori rudele.
Modelele lor sunt, fie fotbalişti,
fie actori sau cântăreţi, fie femei care pozează pe copertele
revistelor porno. Nu e de mirare aşadar, că la 20 de ani devin
blazaţi, nu mai au un ideal, nu mai doresc nimic de la viaţă,
îmbătrânesc prematur ori ajung să-şi curme viaţa.
Elementul de acţiune nu lipseşte
şi, ca într-un policier modern, asistăm la scena în care Cristi îl
bruschează şi-i pune pistolul în ceafă contabilului care o
ruinase pe Claudia cu atâta nonşalanţă. Ceea ce se poate
reproşa acestei scrieri este abundenţa de accidente fatidice a
eroilor. Aproape toţi, suferă accidente cu urmări grave sau
îşi pierd viaţa în mod cumplit.
Ceea ce e cu adevărat remarcabil în
această scriere e, că pe măsură ce te adânceşti în ea,
te captivează, devii dependent, este una din scrierile pe care, ca să
folosesc o sintagmă bătătorită, nu o mai laşi din
mână. De ce? Cauţi similitudini. Şi similitudini se ivesc la tot
pasul. Te recunoşti în alţii
şi îi recunoşti şi pe cei din jurul tău.
Cu toată agitaţia din jurul ei,
frumoasa Claudia este o femeie singură. Golul ei sufletesc nu poate fi
umplut lesne. În toţi bărbaţii iubiţi ea-l caută pe
unul, fără de care nu poate trăi. Poveste veche de când lumea.
Şi Don Juan căuta în toate femeile sale, chipul şi
personalitatea femeii ideale. Şi aşa a colindat paturile a peste o
mie de femei.
Suişuri, coborâşuri, hârtoape,
poticniri, drum drept, denivelări şi iarăşi suişuri
şi coborâşuri – Viaţă. Un mozaic cu bune şi rele.
Şi de cele mai multe ori, o simplă greşeală poate costa
totul.
Faptă şi răsplată.
Există o măsură în toate. O măsură de aur sau de
nectar care trebuie împlinită. Personajele nu se pot sustrage, destinul e
implacabil. Într-un perpetuu joc de aparenţe. Acelaşi joc şi
veşnic altul, iubirea - cu toate ingredientele sale, nelăsând loc
nici unui alt sentiment. Iubire care poate însemna totul. Din nefericire, unele
persoane folosesc acest sentiment doar ca să-şi atingă propriile
interese. Şi de aici confuziile, şantajul sentimental, ruptura,
despărţirile, suferinţa.
Pentru un volum de debut, cartea este
surprinzător de bine construită. Scriitoarea are darul povestitului
şi posedă o ştiinţă a construcţiei frazelor. Dialogurile
sunt alerte, vioaie, încărcate de dramatism. Şi mai ales, scriitura
golită de podoabe de prisos care ar trena acţiunea. Există o
economie a mijloacelor de expresie,
predomină realitatea frustă, fără să se alunece
în trivialităţi gratuite.
Greşeli în numele iubirii, poticneli,
nepotriviri, alunecări, compensaţii, plăţi aspre,
penitenţe. Toate la un loc fac parte din arsenalul iubirii. Din
feţele multiple pe care le are dragostea, atât de asemănătoare
cu ura. Tot dragostea are şi cheia de la Cutia Pandorei, în mod paradoxal.
Nu lipsesc nici loviturile de teatru, nici
elementul surpriză care se întâlneşte la tot pasul. Întortocherile
destinului.
Iubirea dintre Claudia şi Cristi este
un astfel de joc de aparenţe şi perplexităţi, mereu în
contratimp, fiecare îl iubeşte pe celălalt doar atunci când e prea
târziu. Poate în compensaţie pentru
atunci când ar fi trebuit să iubească. Lecţii, lecţii de
viaţă primim până în ultima clipă. Şi nici atunci nu
învăţăm nimic sau e prea târziu să mai îndreptăm
lucrurile.
Un adevăr care
ţâşneşte la fiecare pagină a romanului este acela că,
la orice vârstă, rămânem ucenici la şcoala iubirii, având mereu de învăţat
ceva, cu fiecare nouă iubire, cu fiecare nouă înfrângere. Faptul
că o luăm mereu de la început, certifică adevărul
că OMUL NU POATE TRĂI
FĂRĂ IUBIRE. Viaţa nu ar avea nici un sens, nici un ţel
şi, pe bună dreptate, Înţelepciunea Divină a pus pe primul
loc această virtute în inima şi sufletul omului. Un om incapabil de
iubire este ca un copac uscat, fără pic de sevă care nu
aşteaptă decât securea şi apoi focul izbăvitor care
să-l mistuie până la cenuşă.
Prin elementele surpriză, prin doza
de dramatism, prin întorsătura spectaculoasă a lucrurilor, prin ţesătura de fapte şi
sentimente, prin întreg cadrul pe care autoarea ştie să-l creeze cu
mult har, romanul capătă consistenţă, mister şi
suspans iar cititorul este incitat la lectura unei cărţi veritabile. Morala
în tot acest amalgam de sentimente este de fapt, Regula de aur a
creştinismului, tradusă pe limba noastră astfel:
măsură pentru măsură şi totul se plăteşte în
această viaţă dar mai ales, în viaţa viitoare. Un asemenea
mesaj de morală creştină este menit să ne pună pe
gânduri şi să ne facă să reflectăm asupra tuturor faptelor noastre. Cu toate acestea,
există prea multe datorii de plătit şi prea multe
plăţi şi penitenţe, prea multe pierderi şi un final
neaşteptat, încât, nu se poate să nu te întrebi: oare a mai
rămas ceva din iubirea aceea care acoperea totul, ori s-a risipit în
tragedii de nesuportat, în dispariţii iremediabile?
Cu toate tragediile întâmplate în chip
surprinzător, o rază de speranţă se întrevede la final, în
sufletul Claudiei, semn că viaţa merge înainte, alături de
fetiţa lui Cristi, înfiată de ea. Aurora răsare din nou
prevestind soarele iubirii. Şi poate că nu întâmplător, în
Noaptea Sfântă a Naşterii Pruncului Isus Cristos, Claudia
renaşte la o nouă iubire pentru Alex care-i va lumina viaţa. Mesajul
este cu adevărat plin de speranţă. Steaua magică îi
luminează pe toţi, arătând că s-a născut Cel care avea
să aducă în lume mântuirea. Şi eliberarea de trecut, de
păcate, trecerea la o nouă viaţă, la un nou început, ca-n
prima dimineaţă de luni a lumii.
Ceea ce e cu adevărat
surprinzător este perfecţiunea construcţiei epice la o
persoană care abia debutează în volum.
Romanul de faţă este unul care
merită atenţia cititorilor, dar şi a criticilor pentru că a
scos la iveală o prozatoare cu un condei deja format, exersat,
fără stângăcii de limbaj sau construcţii defectuoase. Ceea
ce ne îndreptăţeşte să sperăm într-un viitor luminos
al acestei tinere scriitoare.
CEZARINA ADAMESCU
9 OCTOMBRIE 2011
***
Propuneri si contacte : editura.online@gmail.com
Situl aparţine ARP - ASOCIAŢIA
ROMÂNĂ PENTRU PATRIMONIU