REFERINTE CRITICE -

PĂRERI

Nicolae N. Tomoniu:

Strofa poetului George Anca subiect de profundă reflecţie

PARTEA NIMANUI de George Anca, Bibliotheca, 2010 (Master, Antropologia violenţei)

şi “Semănătorul – Editura online”, mai 2010

Sintagmele, locuţiunile, expresiile din scrierile lui George Anca reprezintă o lume cu totul aparte. Este o lume mirifică întruchipând „Partea nimănui”, ce frumos sofism al unei mulţimi vide care are totuşi mereu o parte proprie: însăşi mulţimea vidă! Dacă în strofa literaturii obişnuite partea tangibilă ajunge la cote înalte iar la limită spre întreg literatura aservită, iată un bun exemplu cum nu lasă George Anca creierelor închistate în şabloane, absolut nimic:

/partea nimănui/

frunza gheţarului/

floarea subsolului/.

Cu frunza unui gheţar sau cu o floare din tenebrele adâncului se va alege deci îndrăzneţul care intră nepregătit pe domeniul poeziei ancaliene. „Partea nimănui” nu este o carte a cărei poartă ţi se deschide automat, larg şi necondiţionat. Totul este bine ticluit, vei face degeaba „prier la străduţe" pentru că ţi se vor oferi "bordeie-ngropate" pipăind nenorocul.

Ţi-o spune franc şi poetul. Dacă nu va fi înţeles, rămâne singur cu universul său:

/în propria scorbură/

oaspe lumea nu mă/

mai învaţă/

Ce soartă tristă! Corabia poetului în levitaţie prin oceanul propriu, aidoma crestei unui caşalot, merge, vai,

/în contra direcţiei/

de astăzi a/

culturii române/

Pentru că deasupra „frumuseţii cunoaşterii” se-aşează „lume puţină”. Ehei, voi ignoranţilor, tot mai puţină… atâta vreme cât literatura a ajuns să se construiască mereu pe acelaşi stereotip, într-o reciclare mereu mai infestată de hoţii de expresii şi de idei. Literatura se face ca o formalitate prescrisă de lege prin copierea unui act juridic într-un registru public special:

/întreb dacă a mai rămas vreo naţie decât a transcriptorilor/

se uită la mine şi nu mă vede de poeme la comandă/.

Şi radiografia poeziei care dă titlul cărţii, „Partea nimănui”, ar putea continua.

Mi-ar face plăcere să aflu că tot mai mulţi autori, intrând în universul poetic al cărţii lui George Anca, se vor incinta să meargă singuri mai departe, să-l urmeze în concept sau să-l descifreze în stil propriu. Aşa cum au făcut-o mai mulţi în partea doua a acestei pagini de Internet.

Pentru că în strofa şi în versul lui George Anca, în pofida aparenţelor, expresiile folosite de poet reprezintă o unitate semantico-sintactică stabilă, formată dintr-un grup de două sau mai multe cuvinte între care există raporturi de subordonare extrem de eficace. Eficacitatea nu constă în uzual, în cunoscut, în consacrat şi familiar ci în faptul că cititorului i se cere un efort de a descoperi el însuşi unicitatea expresiei folosite.

Aceasta se face printr-un efort de maximă reflecţie, cititorul având bucuria descoperirii unei lumi care i se părea la început foarte îndepărtată.

Această uzanţă de a crea literatură n-o au decât marii scriitori, din nefericire din ce în ce mai rari…

Nicolae N. Tomoniu

1 februarie 2011: „Să nu-l uităm pe Caragiale”

ALTE PĂRERI

PARTEA NIMANUI de George Anca, Bibliotheca, 2010 (Master, Antropologia violenţei)

Colectiv:

laptele lunii praf şi pulbere Ceea ce are luna mai bun. Geneza comportamentului agresiv (Mihaela Dună).

ei şi de câte ori nu ne autonaştem Ne autocunoaştem. Oglinda în care ne privim subtilităţile profunde (nesemnat)

îndreptăţeşte sacrul Sfântă-i dreptatea (Iulia Iordache)

racule şi Românie Ceva îmi scapă. Oare ce? Sunteţi prea profund pentru mine. Am mult de studiat. (Florentina Ene)

cât să ne mai cânte psalţii Graal-ul gândurilor noastre ce străbat în acelaşi timp cu psalmii (Lavinia Frăţilă)

vreţi ca Tzepeş şi Avram Iancu să vă rezolve problemele Problemele nu pot fi rezolvate de două persoane ce au existat cândva demult. Violenţa este rezultatul stării sociale (Lucia Ungureanu)

corp social pe masa de operaţie Agresivii nu ştiu să ierte (Gheorghe Avram)

stai şi gândeşte-te cum ai fugit de mănăstire Nu am putut să renunţ la ceea ce oferă societatea (Adrian Stancu)

asceţii ceţii înfloresc Pustnicii „oblivionulu” îşi extind rădăcinile în momentul inspiraţiei/cugetării profunde (Valentina Ţecu)

omul violenţă Scena unei violenţe în care este implicat omul (Camelia Păvălucă)

să ne ascultăm călătorul A fi atenţi la cei din jur. Prin continuare, „să nu fi fost de la presă”, pare mai mult dorinţa de a se proteja, apăra (Laura Zuică)

mi-aş depăşi torţionarul A fi mai bun decât profesorul tău. Să devii un pedepsitor mai bun. Expresia este scrisă uşor cu / un accent de... (Cornelia Duţu)

copilule palat în pace sfântă Senzaţia cititorului că se află în acea imagine (Alice Olteanu)

de-o viaţă depresia scade Rezolvarea vine de obicei cu ajutor din afară (Simona Melinte)

când aşchii din Brâncuşi vor zvânta nisipul fluxului Operele sale vor schimba fluxul sorţii (Larisa Prăjescu)

praf roşu pe pânză Sânge, violenţă (Raluca Stănescu)

uşă-n uşă auroră Religie Puritate Dogmă Tradiţie Natură Contrarietate Negare (Ionela Selegian)

la ceainărie bună dimineaţa o persoană vine într-o dimineaţă la ceainărie (Viorica Dumitru)

şi i-a privit pe toţi în ochi Cine este observatorul: Kabir, Tulsi, Ilie, Dumnezeu, paraliticul sau cel care citesc acest rând? Şi ce observ? Mai am nevoie de timp! (Valentin Buzdugă)

pe nerecunoaşterea înviatului Dacă-i vorba de religie E o parte de efigie. Iar de-i vorba de ştiinţă, Totul este cu putinţă / STUDIUL ORIGINII / INCAPACITATEA RAŢIONALULUI / DEFULĂRI NECOGNITIVE (Radu Teodosiu)

numai toacă numai schit Toacă: bătaia inimii Schit: un protector al clopotului (Zsuzsanna Gergely)

mântuirea minţilor Întoarcere spre străfundurile fiinţei, sinceritate (Manuela Iacob)

în martie vom vorbi de Mahatma Martie este luna cea mai pură, alături de Mahatma vom vorbi despre viaţă lipsită de violenţă (Lucica Zaharia)

într-o timpurie moarte Înfăpruirea destinului / religie, natural, circuit (Mariana Bica)

viţei în chenar de trandafiri „Jertfe” cosmetizate (Claudiu Cherciu)

lume puţină în amfiteatru Nu mai este atât de interesată. Totul devine dezinteres (Crina Dimulescu)

geaba ţii cu provincia Degeaba ţii la locul din care provii, trebuie să studiezi pentru a-ţi face loc în lumea celor cu bani (Iulia Croitoru)

secerători o zare Viaţa ca o zare (Lăcrămioara Anghelescu)

liniştea muzicalităţii O linişte sufletească (Cristina Salar)

trăim pe ace negre De ce ace? De ce negre? (Adina Axente)

Doina Severin Boriceanu:

Pentru George Anca

Dacă-mi permiteţi o părere, le citeam, poemele dvs., când deodată trec podişca sub care se volbură vremea, spumă cu val, val rămas definitiv fără ţărm. Şi ce să facă cu el?! Văd pe un mal o pădure smulsă unei peşteri, zidire meşterească, meşteşugindă, peste care se adună fiori şi trăiri. Pe altul, o frânghie cu rufe destine posace puse la cotrobăit şi destin împlinit.

Pe după-masă, mă întorc la altă treabă, vers agăţat-învăţat cu lumea îmi citeşte firea şi nu există un ce va fi, mă acopăr de poezie. Răsfăţ. Dezgheţ brutal de ianuarie. Citesc. Uneori doare. Uneori caut o traducătoare de înţelesuri, interpreţii au fesuri din flori de migdal. Bătrânii tamarini se apleacă în galben peste mine să-mi dea lumini. Mă rechem, alerg printre versuri, grădini de înţelesuri, descifrarea vine şi nu, acu-i acu’! Mă văd, mă simt, aici sunt sau nu în apropiere!, ating versul cu simţul meu uitat de prestidigitatoare. Uneori doare. Le potrivesc din coada ochiului încărcări sensuri, panglici, pe nume le strig. Şi iar le ating. Murmur din buze, atentă la strunele adunate în concert. Bach, la fiecare înţelept adormit-trezit dintr-un vers.

Îmi pare bine de iarna asta nettoindă şi zăbovindă prin Ţinuturi Mirate, rădăcinoase, trunchi noduros, greu de încercatele, aburind de viaţă. Fierbinte. Scalda dorului de citanie. Ţinuturi Mirate de închistatele. Aparent, o zăpăceală pe după fum tors de smirnă, văicăreli că unde se duce lumea asta, părutele atât de şubrede şi delicate. Metafore voevodale. Mă simt domneşte. Obişnuitul cade din picioare. Cade la fund. Cade de pe trepte. Trăiesc în stupoare şi versul din fiecare vers este acum ghiers.

Dacă-mi permiteţi, pilaştrii versuri! Ridicate la fileu, căzute înţelesuri. Mă obosesc, mă adună lângă ele, îmi deschid adâncite răni şi poveri, încerc să prind gust de greieri în toiul verii. Mă strig printre cititele, pier în ele disoluţie şi, oricât de blajină clima lor, e un vulcan lavă merindă şi un suflet de păstor aristocrat.

Aş fi putut creşte în mine o proză de priviri, de gesturi şi înţelesuri. Dar mi-e mai uşor aşa iarna lui ianuar.

Mulţumesc pentru o stradă pe care grăbesc, paşii mi-i ascut, dau ghes la grădini de cuvinte, vin şi desagii străbuni plini de sensuri. Priceperi. Umblat la interzisele.

Poemele dvs. mă aduc prin preajmă, de necrezut!, întârzii la masă, sună poştăriţa Maricica, o fi pensia?, nu-mi pasă!

Mă obosesc, mă adună, mă risipesc peste o de vreme arătură, căci am fost şi eu la o aruncătură de băţ de terenul de joacă. Mă duc printre ele, ca pe un râu dintr-o pădure cu copaci din senin şi umbre. Gâfâieli. Verbul alunecă în graba mare pe coji de cuvinte, prăpăstii şi prăpăstioasele zbârlite înţelesuri, se sfidează înţelesurile folosite-blegite. Cumpănă de verbe şi alungări de încredere pentru pronume şi articole sau numerale. La trântă cu substantive pline de voioşie. Cumpăna fântânii izvorând poeme! Răcori din afund de pământ aciuite în fierbintele cuvânt. Cântare! Zbor de cuvinte apoase alungate departe. Consistenţă esenţă aplecare peste troiene de viaţă şi lume. Vâltoare de priceperi, nunţi de sintagme. Cuvintele se cunună atât de straniu, splendid vitraliu. Mă văd întinerind, cu un rând, iar un rând. Mă uit citind... Le zăresc rarişte, la un drum mă scoate, asemenea mă întoarce printre cuvinte, s-au scos de pe dinăuntru, nu s-au rostit şi gem de lumină, sâmbure de fantastic. Le mai citesc o dată, zvârlugă. Un vers mai scapă, ochiul scapără, căpos, să le încapă.

Uneori obosesc. Întuneric în zi. Ce-o fi?! Pun luna în sfeşnic. Şi astă-iarnă, îmi place să vă citesc. Savoare. Rafinament. Ca o cărare ducând nicăieri şi mereu strigând după locul de parcare. Ducând la un pisc. Pot să-l urc? Eu ori alţii? Să risc?

La suprafaţă, mă dezmiardă. Poeme acrişoare-dulci, dulceaţă de verzi nuci. Şi versuri coapte, boabe negre de mure. Mă prind, mă dau nebuneşte jocului, versuind, îmi prieşte, aflu, descopăr. Dar pot să vă pricep pe poeteşte? La ce să mă aştept, când gara-i fără tren şi peronul fără gară, iar gara e o bucată de seară prinsă în mura coaptă?

Pe o corabie de foc, invidia. Dar mi-am făcut temele, astăzi sunt într-o iarnă cuminte. Mi-amintesc că-s ataşată la genul femeie, plec, uşi trântite, să-mi cumpăr brăţări şi inele.

Am citit! Chiar aşa! Da' unde-am pus impresiile? Le am pe-aici, pe undeva... A rămas cu mine bucuria parcurgerilor... si o bucurie ar trebui împărtăşită! Mai ales ca AZI da după noi cu un MÂINE, ce Dumnezeu ştie cum va fi!

Îmi place! Ceva nu e in ordine cu cosmosul sau doar cu mine! Iarăşi Gradina De Vorbe, altele! Apare, cu reveniri tot mai voluptuoase, poezia-clepsidra, ba nu, femeie unduioasa in solduri late, ba nu, o femeie Masai ducând un vas cu răcorile pământului, ţinut între braţele perfect-dumnezeieşte arcuite. Păreri aduse la nas, eseind printre segmente de frazare cu o obida si o lene a normalului ordinar, sa ne adune mai degrabă in acel loc, unde se scrie litera dvs.

Nimic nu e, de fapt, altfel! Pare numai! Le rup in dinţi ritmurile frânte cu prea belşug de Întâmplare plus Împrejurare si Oceanul de subiectiv.

Emoţia, buzna peste pagina! Nu va pasa de muzica dvs., interioara, o lăsaţi sa se reverse, sa dansam după melodia georgeanca, daca ne da mana si ne ţin curelele. se revarsă atât de aprig-încăpăţânat şi vâltoreşte, încât aparenţa ar fi pentru unii de haos. Haos egal avem de-a face cu începuturi? Pe românească, o alandala sistematizata in ordinea care face alandala sa existe numai si numai astfel, scăpând ochii prin frumos si dibuind esenţele!

Mă duc pe jos la un templu, sa mă strecor in lumea unor vitralii... amestec de culori in ordini de destine cosmice. Aleşii le caută, uneori le ajung din urma. Un hazard al împlinirilor de sensuri. Deplinătate, mă hrănesc cu asta. Si exploatarea unor faţete de cuvinte, altele. Fituiri de cuvinte, ca munca unui... Sunt vitralii pe lume in care nebunii ar da cu piatra sa le vadă carnea de dedesubt si ce fel de sânge anume curge acolo! Vitralii? Vremea le face ignifugare la focul privirii.

Problema e sa găseşti ritmul frangerilor interioare si melosul cuvintelor-astre!

Vine câtre noi, înnebunitoare, mişcarea cu adevăruri stârnite de vanturi, nu contează care, poate dintr-un adăpost al fiinţei poetice ce le-a stat la îndemână. Doar mişcarea. Sfioase, pana la urma, adevărurile transpar, se aduna pe lângă cel citindu-le acele pagini anume. Plecări in acele lumi, cu jumătate de încredere, jumătate de îndoiala si ultima parte din tine mestecând litera, cuvântul, trupul sintagmei, lăsând fraza sa încolţească... Lăstarii frazelor in mugur de nou. Trebuie sa guşti asta! Daca-ti da mana si te ţin curelele..

In rest, totu-i foarte simplu!

30 ianuarie 2011

ÎNAPOI LA ARTICOLE

Restartare

***

Propuneri si contacte : editura.online@gmail.com

Situl aparţine ARP - ASOCIAŢIA ROMÂNĂ PENTRU PATRIMONIU