Cezarina Adamescu:

O NOUĂ CARTE LA EDITURA SEMĂNĂTORUL

POEME ÎN FILIGRAN, SEMINŢE DE ROUĂ

ÎN OGORUL SEMĂNĂTORULUI

MARIA TIRENESCU, “CROCHIURI”, Editura SEMĂNĂTORUL, online, 2011

Adevărată maestră a genului scurt de sorginte niponă, cu o impresionantă activitate în acest sens, Maria Tirenescu ne aduce în dar un foarte frumos volum de crochiuri, aşa cum le-a intitulat, de fapt, flash-uri picturale cu multe sugestii de interpretare, fără artificii şi preţiozităţi de limbaj, surprinzând în chip magistral natura în toată splendoarea ei, în contrapunere ori armonie perfectă, cu omul care o stăpâneşte.

Mărturisesc că pentru mine, acest grupaj de miniaturi reprezintă o adevărată revelaţie. Stenică şi cât se poate de confortabilă, invitând la meditaţie, la contemplaţie asupra imediatităţii din jur, micro-poemele respectă canoanele speciei tradiţionale, îngăduindu-şi totodată să aibă, o notă pregnantă de autentic. Cu alte cuvinte, Maria Tirenescu îşi îngăduie să aducă publicului cititor, specificul românesc într-o formă clasică de reprezentare a poeziei care se practică în Japonia ca mod de viaţă.

Aici e vorba, fără doar şi poate, de ochi exersat în delimitarea frumosului, şi de inspiraţia – de neînlocuit cu nimic – în acest gen de poezie tradiţională japoneză. Cât de gustat este un volum de haiku s-a dovedit cu prisosinţă, de-a lungul anilor, în nenumărate forme de manifestare: concursuri internaţionale şi naţionale, cluburi şi şcoli de haiku, antologii, culegeri, volume de autor – ceea ce dovedeşte interesul – din ce în ce mai crescut – pentru astfel de reprezentări, în formă scurtissimă, mai mult sau mai puţin liberă, în trei sau în cinci versuri, pline de miez, substanţă şi inefabil, aşa cum sunt kukaiul şi tanka, dar şi celelalte forme care s-au adaptat gustului de lectură.

Personal, cred că e cea mai plăcută şi mai interesantă formă de materializare a instantaneului de gând, îmbrăcat în formă literară.

În plus, e uşor de lecturat şi se ţine minte.

Volumul cu pricina începe cu un grupaj liric intitulat „Semne de primăvară” – adevărate bijuterii spirituale, mărgăritare sufleteşti de atârnat direct pe inimă. Sunt atât de delicate şi parfumate încât îţi e teamă că, dacă le atingi, se pot spulbera. Cu toate acestea, nu poţi să nu remarci, frumuseţea şi prospeţimea imaginii pe care autoarea le-a adunat într-un bucheţel în care, numărul firişoarelor atinse de rouă nu contează, ci esenţa parfumului pe care-l degajă. Marea industrie de parfumuri ar trebui să ia aminte la aceste ingrediente care aduc boarea înmiresmată şi sporesc misterul.

Iată unul din exemple:

Susurul apei –

viorele brumate

lângă izvor

Ori:

Răsărit de soare –

păpădii înflorind

printre ruine

Din motive lesne de înţeles, n-am să intru în amănunt în analizarea tehnică a acestor mărgăritare. Îmi e de ajuns să le privesc şi să-mi închipui, cu ochii închişi că sunt acolo. De altfel, acesta e şi rostul acestor imagini-blitz, să te poarte cu gândul şi inima, într-o lume în care nu există conflicte, polemici, invidii, interese de clan, ierarhii. Fiecare autor este „primul dintre egali”, soarele răsărind la fel pentru toţi. Poate de aceea prefer acest gen democratic de manifestare lirică, pentru că n-am întâlnit la autori, sentimente potrivnice. Impresia mea este de pozitivitate, bunăvoinţă şi admiraţie reciprocă.

Deşi uneori reflectă adevăruri crude ale zilei, modalitatea de a le expune este de aşa manieră încât, chiar şi cea mai mare nenorocire, devine suportabilă. E vorba, oare, de o îmblânzire a spiritului într-o vreme neprielnică poeziei? Cred că da. În oceanul de pornografie, de superficialitate şi de ignoranţă, ba chiar de ignorare a celor mai elementare norme de ortografie, oaza de poezie, de curăţenie şi frumuseţe ale acestor versuri sunt dovada că bunul simţ, morala şi conduita tradiţională moştenită ale românului vor triumfa.

De ce nu mai scrie românul doine, balade, imnuri, ode? Creativitatea populară a secat? Nu. E doar ignorată, înnăbuşită, sugrumată de valurile de kitsch şi vulgaritate care tind să înăbuşe izvoarele. Şi totuşi, izvoarele nu pot fi astupate. Ele vor izbucni, cu şi mai multă forţă în alte locuri, fie şi printre stânci, fie şi printre dune, în pustiu.

Un regal de poezie autentică în volumul „Crochiuri” al Mariei Tirenescu. Temele sunt variate şi păstrează regulile adevăratului haijin.

Mister, culoare, inefabil, un acut spirit de observaţie, putere de sugestie, în doar câteva cuvinte, mai precis în 17 silabe, ori chiar mai puţin. Poeme în filigran, adevărate seminţe în ogorul Semănătorului. Cultivatoarea este o doamnă a frumosului, o îmblânzitoare cu suflet curat, deschis, care, cu dulceaţa mierei aurii, sănătoase şi dătătoare de puteri nebănuite.

În plus, versurile au o anumită gingăşie şi eleganţă, pe care, doar o femeie adevărată le pot conferi. Faptul că Maria Tirenescu ştie să asocieze în chip liric, viaţa cu moartea, că, printre ruine ori în mijlocul cimitirului ea plasează, fie cântecul unei privighetori, fir un ciorchine de liliac, fie o floare firavă, fie lătratul unui câine, care înseamnă mişcare, viaţă, înviere, este dovada meditaţiei filozofice asupra acestor teme fundamentale, şi nu doar imagini frumoase. În felul acesta, până şi moartea se îmblânzeşte. Este o conduită creştină de inspiraţie franciscană. Se ştie că Seraficul Francisc a scris un Cântec al tuturor creaturilor, iar la sfârşit, i-a închinat câteva versuri şi „Surioarei Moartea” cu care trebuie să ne obişnuim şi chiar să ne împrietenim, pentru că ea ne deschide poarta spre adevărata viaţă. Cine poate distinge printre noroi, petalele de narcise, petale de cireş pe o cruce, acela este un poet, fără doar şi poate şi merită cu prisosinţă acest calificativ onorabil.

A şti să găseşti mărgăritare în ţărână, perla din stridie, pepita printre mormanele de nisip nu e lucru lesnicios.

Toate fenomenele cosmice: soare, vânt, stele, nori, ploaie, ninsoare, furtună sunt prezente în poezia Mariei Tirenescu, dovada legăturii netăgăduite a omului cu universul. De la această legătură nu ne putem sustrage. Registrul meditativ, reflecţia, sunt stări propice poeziei. Ele se reflectă în versuri neasemuite care ne fac plăcere, ne aduc linişte sufletească, sădesc în noi seminţele bucuriei, ale îngăduinţei, ne face mai buni, cu alte cuvinte, ne îmbunătăţesc, ne edifică.

Şi ce altă menire poate avea poezia? Ea nu va schimba radical faţa lumii, dar ne poate schimba într-un anumit grad, sufletul. A.P.Cehov, în piesa „Trei surori” are o replică magistrală rostită de maiorul Tusenbach: „Ce copaci minunaţi! Viaţa ar trebui să fie neasemuit de frumoasă în prejma lor!” Şi într-adevăr, după ce ai citit versurile miniaturale ale Mariei Tirenescu – şi ale altor confraţi de condei – nu poţi săvârşi o nelegiuire.

Cartea doamnei Maria Tirenescu – constituie – poate că nu întâmplător - pentru mine un dar, în zi de sărbătoare – în Ziua Naşterii Maicii Domnului – şi eu îi mulţumesc şi îl iau ca atare. Din ce în ce mai asupriţi de neliniştile şi nesiguranţa zilei – avem nevoie acerbă de astfel de puncte de sprijin în periplul nostru pământesc.

Candoare, supleţe, inefabil, spirit acut de observaţie, gingăşie, meditaţie, disciplină, toate în bucheţele înmiresmate de silabe – denumite „Crochiuri”. Dacă ar fi să ne luăm după definiţia din DEX a crochiului, - desen rapid care indică în câteva linii trăsăturile principale ale unei figuri, ale unui obiect, ale unui peisaj etc.; schiță – titlul nu s-ar motiva. Însă în limbaj peiorativ, versurile schiţate în câteva silabe, pot fi asemuite cu nişte crochiuri.

Într-adevăr, tuşate în câteva linii, micro-poemele din volumul de faţă, par nişte crochiuri ale unui pictor renumit care şi-a adunat schiţele pentru a le prelucra şi dezvolta în adevărate capodopere. Dintr-un astfel de crochiu se poate dezvolta – nu numai un poem – ci o adevărată schiţă literară, ori nuvelă, al cărei miez incandescent este un haiku.

Lipsite total de zorzonele, de orice fel de podoabă artificială, crochiurile au o frumuseţe şi o prospeţime aparte. Ele au gustul pământului reavăn de acasă. Flori proaspete de echinocţiu.

Pentru a gusta – însă – cu toţi porii – poemele acestea, îţi trebuie ochi de privit, urechi de auzit, gură de exclamat, o deschidere sufletească totală şi o clipă de graţie în care să te scufunzi în aceste frumuseţi aproape negrăite. Nu toţi cititorii sunt dispuşi la aşa ceva. În goana aproape nebună după instanţele zilei, oamenii nu-şi mai găsesc rostul, n-au destui ochi pentru frumuseţea din jur, miasmele răului îi acaparează, îi sufocă.

O altă secvenţă lirică are ca tematică „Bunicii” -.

Aceleaşi imagini suave de natură-nflorită sunt puse în contrast cu vechimea casei copilăriei, cu bătrâneţea şi neputinţa:

Înfloresc cornii –

grădina bunicii

în paragină

Piersic înflorit -

zeci de albine în zbor

şi moşul singur

O rândunică

peste cireşul înflorit –

bătrânii lăcrimează

Sfârşit de florar –

bunica îşi numără

ultimul bănuţ

Antiteza dintre frumuseţea de negrăit a naturii înconjurătoare, a făpturilor lui Dumnezeu care roiesc în jur şi precaritatea stării omeneşti, ajunsă în amurgul vieţii – invită la meditaţie asupra adevărului existenţei şi sfârşitului omului pe pământ. Cu toate acestea – un aer idilic stăruie şi face ca totul să devină suportabil. Poate aromele degajate de sufletul poetei?

Ultimul vals

dansat cu soţia lui –

ninge peste sat

Bunicul gripat –

din ultima lui ceapă

îşi face un ceai

Există, în pofida contrastelor, un joc spectral, o armonie de culori şi esenţe care constituie adevărata poezie. Poezia ambientală, alături de muzica de acest gen, fac sufletul să tresalte, să vibreze la frumos, cu alte cuvinte, să cânte. Aceasta este impresia, senzaţia pe care ţi-o dau poemele Mariei Tirenescu.

O altă secvenţă lirică are ca tematică „Vacanţa mare” şi este, poate, cea mai fascinantă prin spiritul ludic pe care-l degajă:

În cireş -

câteva feţe murdare

şi burţi pline

Vacanţa mare –

alergând după fluturi

cu plasa goală

Noapte senină –

doi copii îşi dispută

un licurici

Soarele peste câmp –

o coţofană ciugulind

biscuiţi

„Ploaie de vară” se intitulează o altă secvenţă lirică, în aceeaşi tonalitate ludică:

Ploaie de vară -

fetiţa îşi lipeşte

năsucul de geam

Aversă –

copiii făcându-şi umbrele

din frunze de brusture.

După aversă –

în fiecare baltă

câte o lună

Următoarea secvenţă plasează imaginile „La malul mării”. La fel de interesante, instantaneele surprinse de autoare în câteva tuşe, destul de pregnante ca să schiţeze o stare de autentic lirism, o clipă de lumină, o clipă de graţie. Şi omului, nici că-i trebuie mai mult să fie iluminat şi îmbunătăţit.

Pe plajă -

copiii privesc

delfinul mort

Maria Tirenescu nu e preocupată în mod permanent să numere silabele unui haiku. Mai degrabă o interesează emoţia pe care o trezesc imaginile surprinse într-o străfulgerare de privire.

Smocuri de iarbă

pe plaja pustie -

uite un melc

Aici, în peisajul inert, imaginea unui melc animă, trezeşte la viaţă, chiar dacă în chip molatic, cu lentoarea caracteristică acestui gasteropod. Talpa moluştei străbătând iarba de pe plaja pustie, degetul arătător spre melcul cărându-şi povara cochiliei în spate, sunt imagini poetice, destul de sugestive. Dar iată că în aburul îmbietor al cartofului copt în spuză la focul de tabără, se înfiripă poveştile pescăreşti, dezvoltând imaginaţia, nu numai a copiilor, dar şi a celor maturi, sensibili la mişcările şi transformările naturii înconjurătoare.

De fapt, acesta este şi rostul unui haiku: de a descoperi frumuseţea naturii, filtrată prin ochiul privitorului şi transpusă artistic de pana creatorului. Natura – obiect de studiu în sine - în strânsă corelaţie cu sentimentele umane sau într-un aparent contrast cu acestea – este domeniul predilect al autorului de haiku sau de orice altă formă de poezie tradiţională japoneză.

Poveşti pescăreşti

la focul de tabără –

cartofi în spuză

Maria Tirenescu a rezervat un capitol aparte şi culorilor toamnei.

Hambarul plin –

un şoarece apropiindu-se

pe furiş

Prima brumă

se aşterne pe dealuri –

câine vagabond

Frunze peste tot –

în vârful arinului

strigă o cioară

Nici „Miezul iernii” nu a fost neglinat de autoare. Dar aici, splendorile iernii sunt prefăcute în poveşti:

Pe foaia goală

doar un creion fără vârf –

ninge ca în poveşti

Noapte geroasă

cântecul greierului

în dosul sobei

Alt grupaj se referă la „Datini” şi sunt uşor de recunoscut în poemele Mariei Tirenescu – tradiţiile autentic româneşti.

Seară ploioasă –

icoana cu mucenici

în casa goală

Ouă de Paşti

petrecere în cimitir

printre lumânări

Bătrânul singur -

ciocnind o cupă de vin

cu poza babei

Ultima secvenţă, „Japonia, martie 2011” – nu mai are nevoie de prezentare. Într-un ton grav, plin de compasiune, autoarea suprinde momente dramatice din timpul şi de după catastrofa care a avut loc în ţara haiku-ului. Secvenţele îmi aduc aminte în mod automat de poemul „Lidice” al lui Eugen Jebeleanu. Imaginile sunt zguduitoare şi autoarea le-a redat, aşa cum le-a văzut cu ochii minţii, sporind emoţia cititorului:

Printre ruine –

o fetiţă

căutându-şi păpuşa

După cutremur

japoneza visează

cireşii în floare

Poate că nici un altul nu redă mai perfect tragedia, decât acesta:

Tsunami

înghite oraşul –

un mugur crapă

Ca şi acesta care mi se pare zguduitor:

Pe o colină -

ea scrie un haiku

despre tsunami

Micropoemele din volumul „Crochiuri” al Mariei Tirenescu – dovedesc – o dată în plus – că poezia este „acel ceva plăpând, misterios şi sacru” – aşa cum a definit-o Platon. Câtă vreme se vor găsi oameni preocupaţi s-o scrie şi s-o dăruiască spre împărtăşire semenilor – încă nu e totul pierdut. Subscriem cu tot sufletul acestei realităţi.

Cartea, în format pdf, portretul şi date despre autoare se găsesc la Editura Semănătorul, secţia poezie.

link:http://www.semanatorul.ro/editura/2011/Maria_Tirenescu-Crochiuri_haiku.pdf

Share |

CEZARINA ADAMESCU

9 septembrie 2011

Sărbătoarea Sfinţilor Părinţi ai Fecioarei

Ioachim şi Ana

ÎNAPOI LA ARTICOLE

Restartare

***

© Copyright FunTis & ARP – 2009

Propuneri si contacte : editura.online@gmail.com

Situl aparţine ARP - ASOCIAŢIA ROMÂNĂ PENTRU PATRIMONIU