Evoluţia
procentuală a deficitului bugetar sub diversele administraţii de la
Washington
Nicolae N. Tomoniu:
Cu bisturiul prin cancerul crizelor din economia lumii
Noul studiu al economistului american, de origine română, Alex Berca „Crizele economice şi ciclicitatea lor” apărut la „Semănătorul - Editura on-line”, în iulie 2010, ar fi după părerea mea încă „o privire asupra lumii”, ca să parafrazez după vechiul său studiu „Privind lumea” tipărit la Semănătorul în august 2009.
De atunci, s-a scurs multă apă pe Dâmboviţa şi niciunul din „marii” noştri economişti, ce ne bagă capul seară de seară în ecranul televizorului, nu ne-a contactat în vederea propunerii tipăririi acelei cărţi.
Iată-i pe aceştia astăzi, în plină criză, ajunşi la gradul de maimuţoi ai economiei româneşti, invitaţi veşnic la ceas de seară, la televiziunile româneşti ca să bată apa-n piuă. Specialiştii aceştia „de ecran”, specialişti de trei parale, ne zăpăcesc cu soluţiile lor economice miraculoase. Atât de miraculoase încât priveşti năuc cum dracu se face, că uite! ei au inventat capitalismul mult visat, în care nu mai e nevoie de muncă pentru a trăi bine dar nimeni nu-l aplică! După ei, ar fi suficient ca soluţia lor economică să fie pusă în practică şi pensiile, salariile, ajutoarele sociale, nu numai că nu s-ar diminua ci dimpotrivă, există soluţia măririi lor şi prin consum de produse iar economia noastră va triumfa în lume alături de struţo-cămila economică din China care semnalizând la dreapta spre capitalism, o ia la stânga în zbor spre comunism, cu creştere economică de 10%!
Nu investiţiile în infrastructură, adică în autostrăzi pe care nu le avem, în amenajări de canale de irigaţii pe care le-am distrus, în amenajările hidrotehnice ai căror constructori au plecat din ţară din lipsă de lucru, în crearea unor surse diverse pentru producerea energiei electrice, nu investiţia în asemenea mari proiecte fac ca noi să progresăm. Nu! Noi vom progresa lansând prin televiziuni partizane formulele miraculoase ale specialiştilor guvernului actual şi al unui prim-ministru căzut din lună, care a fost dat jos de pe scaunul unde n-avea ce căuta, de trei ori prin voinţa parlamentului. Realitatea cumplită a zilei de azi este că un prim ministru lunatic şi un preşedinte demagog, au pornit chitiţi parcă cu ură pe ţară, să taie orice activitate economică din România. Sute de mii de firme s-au închis, prin măsurile „anticriză” luate, duetul Boc-Băse aducând ţara la rolul de cenuşăreasă a Europei. Procedează cu ţara cum procedează acum la început de iulie, nepricepuţii lor miniştri crezând în prostia lor, că pot asigura securitatea oraşului Galaţi, înşirând an de an la inundaţii saci de nisip în jurul lui.
Iată, pun pariu că dacă malefica tripletă Pogea, Vlădescu, Băsescu, ar fi citit noua carte a domnului Berca n-am fi ajuns în fundul gropii ca astăzi. Priviţi la graficul de mai sus preluat din cartea d-lui Berca. El spune un lucru extrem de simplu: economia unei ţări depinde de „capul ţării” aşa cum în fiecare casă depinde de „capul familiei”. Dacă avem un „cap” fără de cap, fluşturatic, cheltuitor şi beţiv, deficitul bugetar o ia razna. Când avem de-a face cu un „cap” serios sau cel puţin unul care nu-şi vâră nasul unde nu-i fierbe oala şi-şi vede de saxofonul lui, ca Bil Clinton, ţara merge brici!
Iată lucruri simple pe care ni le spune în noua sa carte economistul Alex Berca.
Omul, cu gândul la glia de unde a pornit, s-a gândit că taaaaare bună ar fi o asemenea carte tocmai acum.
Noi la fel, de aceea o şi publicăm.
Şi de ce trebuie citită, ne spune însuşi autorul. Vă las în seama dumnealui!
Rânduri
către cititor,
Stimate cititor îţi ofer un moment din viaţa
de zi cu zi, care mai mult ca sigur te interesează, întrucât în mod direct
sau indirect îţi afectează viaţa personală.
Indiferent că eşti unul din milioanele de
tineri ce încă studiază şi nu eşti sigur dacă la
terminarea studiilor îţi vei găsi un loc de lucru, sau eşti
dintre salariaţii care şi-au pierdut locul de muncă şi nu
ştii dacă şi unde vei găsi un alt loc de lucru şi
dacă până atunci vei putea trăi din ajutorul de şomaj, sau
dacă eşti unul din pensionarii care dacă au norocul să
aibă o pensie, poate supravieţui din această modestă
sursă de venit, în condiţiile inflaţiei, îţi ofer acest
modest suport, ce vrea să-ţi
arate că nu eşti singurul care este afectat de acest fenomen al
crizelor economice ciclice.
Indiferent că trăieşti la New York,
Hong Kong, la Bucureşti, Beijing sau Melbourne, condiţiile
vieţii în cazul declanşării unei crize economice, devin din ce
în ce mai dificile pentru fiecare.
Ar putea fi evitate sau cel puţin minimalizate
aceste şocuri economice?
Am convingerea că se pot minimaliza, reducându-se
astfel multiplele aspecte negative cu efect asupra fiecărui om.
Cauzele, modul de manifestare şi în special
efectele unor asemenea şocuri economice, şi-au găsit pe
parcursul multor ani, diverşi susţinători şi opozanţi
ai teoriilor marxiste sau ne-marxiste.
Este dreptul fiecăruia, să-şi
expună un punct de vedere, să aducă critici sau completări.
Până de curând, adepţii concepţiei marxist-leniniste,
susţineau ideea existenţei şi manifestării crizelor
economice ca fiind specifice numai sistemului economic capitalist.
Nimeni nu poate contesta că sistemul capitalist
este bântuit periodic de asemenea şocuri, după cum nimeni nu poate
contesta că asemenea şocuri economice existau, dar erau mascate sub
diverse forme şi în cadrul economiei bazată pe planificarea
centralizată.
Viaţa economică, confirmă
existenţa crizelor economice periodice din cadrul orânduirii capitaliste,
iar colapsul sistemului socialist şi ce a rămas în urma acestuia,
confirmă cele afirmate mai sus.
Cauzele reale ale unui asemenea rău, au fost
explicate de către diverşi economişti, dar dintre toţi,
cele mai apropiate de realitate mi se par opiniile economistului Milton Friedman
(distins cu Premiul Nobel pentru Economie), care se referă la marile cheltuieli guvernamentale şi la
deficitul bugetar naţional.
Cred că prin câteva exemple din istorie, mă
voi face mai bine înţeles şi îmi voi putea explica mai bine punctul
de vedere.
Cu două sute de ani în urmă (pe la 1800),
datoria Imperiului Britanic se cifra la 272 milioane de lire sterline.
Poate această cifră nu convinge şi nu
poate fi considerată prea mare, dacă nu o raportăm la venitul
anual al unei familii. În aceeaşi perioadă, cel ce avea un venit de
500 de lire anual, putea duce o viaţă confortabilă. Cei care
ajungeau să aibă 5,000 sau 10,000 de lire anual, erau
consideraţi realmente bogaţi.
Istorici, care au studiat evoluţia situaţiei
financiare a Marii Britanii, au ajuns la concluzia că această datorie
a continuat să tot crească permanent, aşa după cum se vede
şi din graficul următor:
Numai în 20 de
ani (între 1800 şi 1820) datoria acestui mare imperiu şi care trebuia
suportată prin taxele impuse poporului englez şi prin munca celor din
coloniile pe care le poseda Marea Britanie, crescuseră într-un ritm
exponenţial (de circa patru ori) depăşind 800 milioane lire..
În secolul
16, Spania care era recunoscută ca una dintre cele mai mari puteri din
lume, avea şi ea enorme datorii. Acestea erau de fapt datoriile personale, ale
regelui şi care se cheltuiau pentru expediţii, palate şi tot
felul de bijuterii aduse din toate colţurile lumii.
Datoriile proveneau din împrumuturi la diverse
bănci străine şi care se dădeau pe termene scurte.
Sistemul de taxe impus de regele Spaniei ca şi
cel care se practica şi în alte ţări europene, la data aceea,
era un sistem total haotic, arbitrar şi ineficient, facând ca timpul
pentru plata dobânzilor să fie deosebit de confuz.
În Franţa, în jurul anului 1780, mai puţin
de jumătate din taxele plătite de francezi, ajungeau în visteria
statului. Restul se „pierdeau”, intrând în buzunarele unor fermieri
independenţi, care se ocupau pe lângă munca la ferme şi de strângerea
taxelor.
Aşa fiind, ne întrebăm dacă ar trebuii să constituie o îngrijorare
la nivel naţional, actuala enormă datorie pe care o are de exemplu
America şi care a ajuns să aibă repercusiuni la nivel mondial?.
Ceea ce cred că ar trebui să constituie
într-adevăr o mare îngrijorare, pentru economişti americani şi
din alte ţări care urmăresc fenomenul crizei mondiale, nu este
atât volumul datoriei ca atare şi care se poate ridica în următorii
ani, după unele estimări, la peste 13 trilioane dolari, ci modul
total greşit în care guvernul american (ca şi al altor
ţări), conduce treburile financiare naţionale şi care duc
la asemenea datorii exorbitante şi la tulburările financiare majore,
ce au loc la nivel mondial..
În 1792, veniturile
Statelor Unite se cifrau la 3,65 milioane, iar cheltuielile erau de 5,08 milioane dolari, adică cu 38% mai
mari decât veniturile.
În 1992,veniturile
Statelor Unite erau de 1,076 trilioane şi cheltuielile se ridicau la 1,475 trilioane dolari.
Deficitul bugetar ajunsese să fie cu 37% mai mare
decât veniturile obţinute prin diverse taxe şi tarife pe
activităţi economice, precum şi prin taxele impuse
populaţiei, de către guvernele fiecărui stat şi cel
federal.
Nimica „nou sub soare”, ar putea să spună
cineva!
Este adevărat, nu e nimica nou, iar sistemul
capitalist nu a sucombat din cauza acestor datorii nici acum două sute de
ani şi nu va sucomba nici în prezent. De fiecare dată şi-a
refăcut visteria şi generaţii după generaţii
şi-au continuat viaţa (e adevărat, uneori în condiţiuni mai
uşoare, alteori mai dificile).
Totul pare să fie cât de cât OK, cum se spune,
dar preţul pe care îl are de plătit în prezent şi pentru multe
generaţii de acuma înainte, întregul popor, pentru nişte cheltuieli
care ar fi putut sau care pot fi eliminate, fiind total greşite, nu ne
permite să nu fim cel puţin îngrijoraţi.
O veche vorbă înţeleaptă din
bătrâni spune:
„Timpul când este cel mai bine
să economiseşti bani, este atunci când îi ai”
Această vorbă din bătrâni se referea la
fiecare persoană în parte dar şi la întreaga economie.
Adam Smith, unul din părinţii
ştiinţei economice, în lucrarea „Avuţia naţiunilor”
(publicată în perioada de naştere a Statelor Unite) spunea:
„... ceea ce este prudent să fie aplicat
de fiecare familie, poate fi aplicat
şi în întregul regat.”
Cu alte cuvinte, Adam Smith considera că guvernele trebuie să-şi
finanţeze cheltuielile din veniturile curente şi să
economisească pentru „zilele ploioase” şi în continuare afirma: „guvernul trebuie să reducă
taxele, când bugetul este favorabil
şi să împrumute NUMAI când
este absolut necesar şi să plătească înapoi banii
împrumutaţi, cât mai curând posibil, pentru ca să nu
plătească mari dobânzi şi să-şi câştige
încrederea , ca să aibă de unde împrumuta din nou când are nevoie”.
Din păcate, nici guvernele Statelor Unite care
s-au perindat la Washington DC şi nici din alte ţări, nu-şi
amintesc de aceste vorbe înţelepte ale bătrânilor, acumulate dintr-o
experienţă milenară.
Astăzi deficitul bugetar al Statelor Unite, este
de peste 17 ori mai mare decât a fost vreodată în istoria sa.
Un comentator de ştiri spunea:
„... în
1916, cel mai bogat om din America, John D. Rockefeler, putea plăti din
banii lui proprii, întreaga datorie naţională a Americii.
În 2010, Wiliam Gates şi Warren Buffett (unii
dintre cei mai bogaţi oameni din lume), dacă îşi pun la un loc
averile, nu pot plăti mai mult de
două luni dobânzile care se referă la deficitului bugetar al Statelor
Unite.
Pe
de o parte, acesta este conţinutul cărţii pe care v-o pun la
dispoziţie şi care cred că vă poate da o imagine asupra
politicii economice şi asupra multiplelor cheltuieli greşite (voite
sau nu), pe care le face un guvern şi care constituie după opinia
mea, cauza reală a crizelor economice.
Pe de altă parte, prin prezentarea faptelor
şi a diverselor date statistice, privind cauzele şi efectele acestor
şocuri economice ciclice, (cu manifestări aproape regulate şi mult mai dese decât
între 7 şi 10 ani), având la bază factorii economico-financiari,
dovedesc că nu contradicţiile existente in cadrul producţiei
capitaliste generează aceste crize (aşa cum erau susţinute de
teoria marxistă), ci factori de natură financiară, provoacă
asemenea efecte economice la nivel naţional şi mondial.
Dacă se vor putea găsi soluţii de a
opri aceste robinete stricate ale multiplelor cheltuielilor eronate, acestea
trebuie spuse cu voce tare.
S-ar putea ca într-o zi, cineva să le audă
şi poate să le şi aplice.
Despre asemenea probleme, mă voi ocupa în
continuare şi tot odată voi încerca să dovedesc cu date şi
informaţii că întreaga teorie marxistă referitoare la cauzele
crizelor economice, poate a fost valabilă, pentru o anumită
perioadă istorică, dar nicidecum ea nu mai poate fi considerată
ca o teorie viabilă atunci când discutăm despre economia
capitalistă a secolului 20 şi nici a acestui secol..
La
terminarea citirii acestei cărţi sper că veţi fi
convinşi că adevărata cauză a crizelor economice,
indiferent că sunt denumite, crize, recesii, depresii economice sau cum
vor fi numite de către economişti, se datoresc unui singure cauze
care se poate şi trebuie jugulată.
Este vorba
despre adicţia guvernelor la
cheltuieli nejustificate.
Parafrazându-l pe Feuerbach, care spunea:
„Filosofii au interpretat până acuma
lumea, e vremea s-o schimbe”,
Cred că
e rândul economiştilor, nu să interpreteze, ci să facă
ceva, dacă pot, ca să schimbe lumea!.
Dr
Alex Berca
Massachusetts
SUA
Introducere
Lucrarea de faţă, îşi propune să
evidenţiază unele dintre dogmele cele mai viu disputate de către
susţinătorii şi apologeţii teoriilor marxiste pe de o parte
şi cei care înţelegând caracterul, scopul, data la care au fost emise
aceste teorii şi perioada istorică la care ele se referă,
încearcă să le pună
într-o balanţă a realităţii.
Crizele
economice, fenomene economice cu manifestări ciclice, nu pot fi analizate
decât în concordanţă cu etapele istorice în care au avut loc, cu
diversele cauze, moduri de manifestare şi în special cu multiplele efecte
pe care le provoacă la nivel macro sau mondo economic.
Bazată
pe o amplă documentare faptică şi statistică, referitoare
la evoluţia sistemului economic capitalist în condiţiile specifice
ale secolului 20 şi continuând în actualul secol, am ajuns la concluzia
adevăratelor cauze ale crizelor economice, nu la cele cu caracter
propagandistic, susţinute ani de zile de către apologeţii
marxismului.
De aici se desprind şi unele concluzii
după care teoria claselor sociale, a luptei de clasă, a
revoluţiei socialiste şi a lichidării sistemului capitalist prin
rolul „de gropar” care i s-a atribuit
proletariatului, nu mai sunt de actualitate şi nu îşi mai
găsesc nici un fel de justificări.
Concluzia
finală a cărţii este aceea că întreaga concepţie
marxistă nu îşi mai găseşte aplicabilitatea (în sensul în care
ea a fost formulată şi promovată zeci de ani), la
condiţiile economice contemporane;
eventual ar putea fi păstrată numai ca o relicvă
istorică, cu o oarecare valoare documentară.
Nimeni nu
poate contesta existenţa şi modul de manifestare ciclică a
acestor perturbări economice; dar ele nu pot fi considerate ca fiind
specifice numai unui anumit stadiu al dezvoltării societăţii
(aşa cum au pretins-o ideologii şi apologeţii ideologie
marxist-leniniste).
Diversele
capitole ale cărţii prezintă crizele economice şi unele
dintre conecţiile ei, plecând de la discutarea definiţiilor,
urmărirea opiniilor unor economişti clasici sau contemporani şi
ajungând la modul de manifestare în cadrul economiei Statelor Unite – ca
principal factor al celor mai multe dintre crizele
economice ce au avut loc în ultimele secole şi al celei actuale.
Faptele ce
constituie suportul unora dintre concluzii, se referă la evoluţia
elementelor componente ale crizelor economice în general şi la
implicaţiile specifice care îşi pot găsi asemănarea atât la
nivel macro cât şi mondo economic (forţa de muncă, şomajul,
evoluţia industriei manufacturiere şi a celei financiare,
situaţia din industria construcţiilor, situaţia comerţului
exterior, rolul deciziilor guvernamentale cu caracter politic şi economic
şi nu de mai mică importanţă, situaţia deficitului
bugetar).
Multe dintre
actualele aspecte economice cu care se confruntă sistemul economic
capitalist, nu au existat în urmă cu două secole şi nici Marx
şi nici alţi clasici ai teoriei economice nu au avut posibilitatea
să le intuiască.
Punctele lor
de vedere, poate au avut o oarecare
valabilitate în perioada în care au fost prezentate, dar nu pot fi luate drept
criterii de apreciere, de analiză şi de concluzionare în condiţiile
economiei contemporane.
Întreaga
concepţie marxistă referitoare la evoluţia societăţii
capitaliste, şi-a dovedit din plin sensul ei utopic, ne având la bază
cunoaşterea valorilor reale ale acestei societăţi. Marx
şi-a creat nişte puncte de suport ale gândirii sale economice, pe
nişte modele ireale în care proprietarul mijloacelor de producţie,
avea ca principal obiectiv numai profitul şi sursa lui de creare prin
exploatarea forţei de muncă. Utopia marxistă a mers până
acolo încât vedea înlocuirea acestei societăţi cu una nouă, de
tip comunist, în care trebuia să existe o proprietate comună asupra
tuturor mijloacelor de producţie şi o repartiţie echitabilă
a diverselor bunuri materiale şi spirituale între toţi membrii
societăţii. Dr. Martin Frei, într-una din lucrările sale[1],
arată că o asemenea „profeţie”, s-a dovedit mai mult decât
utopică şi acesta este motivul pentru care ea eşuat atât din
punct de vedere teoretic dar mai ales practic”.
Exprimându-şi punctul de vedere asupra acestei
realităţi, Dr. Frei confirmă statutul desuet al gândirii
marxiste, în aprecierea evoluţiei societăţii capitaliste
contemporane.
Istoria
economică a societăţii în general şi ca atare şi a
sistemului economic capitalist, este privită prin prizma unei
evoluţii bazată pe
acumulări cantitative mai lente, sau mai rapide,
şi cu salturile fireşti calitative, la care s-au referit şi
clasicii materialismului dialectic.
Referindu-se
la evoluţia societăţii capitaliste, prin şocuri periodice
dezastruoase urmate de boomuri deosebite, economistul Joseph A. Schumpeter
spunea: „evoluţia capitalismului se
bazează pe unele efecte: destructiv-creative”.[2]
Restructurarea la un anumit moment dat – în urma unei crize
economice, a unor întreprinderi, a unui domeniu de
activitate sau chiar a unei întregi economii, determină o reînvigorare ce
ajută la crearea unei „noi economii”.
Eliminarea
unor întreprinderi sau a unor întregi sectoare de activitate, este
determinată de faptul că produsele acestora sunt depăşite
din punct de vedere tehnic sau economic sau datorită apariţiei unor
noi produse cu diferite calităţi superioare (exemplul cel mai
elocvent l-au oferit întreprinderile care la un anumit moment dat produceau
„diskeţii” pentru computere, şi care au ieşit din activitate
fiind înlocuite de întreprinderile care fabricau CD-uri şi care treptat
vor fi înlocuite de întreprinderile care
produc aşa numitele „memory sticks”, ş.a.m.d.).
Vechile
tehnici de fabricaţie prin înlocuirea lor cu altele moderne, au determinat
la un anumit moment dat eliminarea unor locuri de muncă, dar s-au creat
alte locuri de muncă în cadrul întreprinderilor care foloseau tehnologii
moderne de fabricaţie (cum sunt tehnologiile din domeniul computerelor, a
sistemelor informaţionale, din biotehnologie, nanotehnologie şi care
îşi găsesc în prezent, o utilizare din ce în ce mai mare).
Din punctul
de vedere al clasei muncitoare, deosebirile faţă de secolele
precedente sunt incomensurabile.
Muncitorul de
astăzi din oricare domeniu de activitate, are la dispoziţie şi
foloseşte o tehnică şi o tehnologie care îl plasează în
rând cu un cadru tehnico-economic avansat.
Nevoile şi pretenţiile lui sunt cu totul
altele decât le cunoşteau muncitorii secolelor 18 sau 19.
Marea
majoritate a clasei muncitoare s-a asimilat cu clasa mijlocie a
societăţii, din punct de vedere social-economic. Ea s-a retras de la
periferia oraşelor spre suburbii, unde şi-au construit locuinţe,
în zone mai puţin poluate, unde au toate condiţiile cerute de o
viaţă civilizată
şi unde există un mediu mai favorabil pentru
creşterea noilor generaţii.
Rezolvarea
unora dintre litigiile de muncă nu se rezolvă pe calea „luptei de
clasă” şi nici prin „revoluţii proletare”, ci prin negocieri sau
prin arbitraje echitabile conduse pe baza principiilor drepturilor omului.
Pentru
soluţionarea efectelor negative ale „şocurilor economice”, societatea
capitalistă şi-a găsit întotdeauna, resursele interne necesare
care au dus, mai devreme sau mai târziu, la depăşirea momentelor
dificile şi la manifestarea unor stadii de înviorare şi avânt
economic.
Acest aspect al vieţii economice îşi
găseşte o profundă reflectare în diversele forme de
manifestări sociale ale acestei societăţi.
Înţelegerea de către clasa muncitoare
şi de către celelalte clase sociale din cadrul acestei
societăţi a problemelor economice cu care se confruntă
societatea capitalistă are cu totul alt sens decât erau (mai mult sau mai
puţin) pe înţelesul de exemplu
al „proletariatul rus” de la începutul
secolului 20.
Nemulţumirile sociale nu sunt rezolvate prin
revoluţii, ci prin acţiuni ce pot duce la înlăturarea unui
guvern, nu a întregului sistem economic.
De aici se poate desprinde concluzia
că toate revoluţiile care au avut loc pe parcursul istoriei, nu au
fost împotriva unei anumite clase sociale ci împotriva unei pături
conducătoare abuzive şi despotice, împotriva unor guverne risipitoare
sau care nu au ştiut, nu au putut sau nu au vrut, să asigure o viaţă
confortabilă poporului pe care îl conducea.
În
comparaţie cu sistemul socialist care încă de la începuturile sale
s-a bazat pe lozinci, pe o propagandă total ireală şi pe
interzicerea opiniei personale, sistemul capitalist, bazat pe diversele aspecte
ale democraţiei şi a libertăţii de exprimare, permite
afirmarea personalităţii şi condamnarea publică a unor acte
antisociale, indiferent de poziţia social-politică sau economică
a celui care a comis-o.
Modelul societăţii capitaliste a fost
preluat de multe ţări care au trecut de la socialism la noua
formă de organizare social-politică, de tip capitalist.
Preluarea făcută „din marş”, pe o cale
mai mult sau mai puţin cu caracter „revoluţionar”, cu sau
fără vărsare de sânge, a adus cu sine şi multe dintre
tarele acestei societăţi, care nu se poate considera că este o
societate perfectă.
Dacă există undeva, aşa ceva !
Pe parcursul
evoluţiei acestui sistem capitalist american sau din alte ţări
dezvoltate din punct de vedere economic, el s-a dovedit a fi un sistem viabil.
Poate în viitor,
vor apare alte forme de organizare socio-economică sau politică mai
apropiate de necesităţile omului.
Până la
momentul respectiv consider ca fiind o necesitate imanentă ca actualele
conduceri guvernamentale să facă tot ce este posibil şi în
timpul cel mai scurt posibil, să rezolve diversele aspecte sociale,
economice şi politice cu care se confruntă omenirea în general
şi cele ale actualei crize economice, în special.
Acesta este un „viitor”
urgent, aşa cum îl numea N.S. Stănescu,
un „viitor la
timpul prezent” (referindu-se la economia românească în perioada ei de
tranziţie spre economia de piaţă)[3]
Este nevoie de a se stabili asemenea legi care să
împiedice fraudele sau orice forme de manifestare a unor risipe financiare
şi care îşi găsesc soluţionarea numai prin obligativitatea
creşterii taxelor luate de la populaţie.
Poate nu toate punctele de vedere ale autorului vor
avea o confirmare din partea cititorilor interesaţi într-un asemenea
subiect.
Pentru unele presupuse dezacorduri cu concepţiile
teoretice ale clasicilor sau ale unor economişti contemporani, pe care
cititorii le cunosc, îmi asum întreaga responsabilitate.
Ceea ce în final este de reţinut din lectura
cărţii, este faptul că societatea capitalistă, este o
societate ce s-a dovedit, până în prezent, ca fiind deosebit de
dinamică, într-o continuă schimbare şi adaptare la diverşi
factori interni şi internaţionali.
Acest dinamism, nu se desfăşoară
întotdeauna într-un mod lin şi fără dificultăţi, ci
are o mulţime de hopuri, manifestate prin diverse crize financiare, tot
felul de fraude şi diverse acte anti sociale, cu repetări dese
şi cu efecte mai mult sau mai puţin dureroase pentru populaţia
acestor ţări.
Unele dintre aceste şocuri, nu sunt de lungă
durată şi îşi găsesc unele rezolvări mai mult sau mai
puţin favorabile, altele din contra sunt de lungă durată şi
au urmări nefavorabile. Pentru unii, au avut chiar urmări dramatice.
În sprijinul cititorului am pus la dispoziţie
multe note de subsol precum şi Adnotările din anexa cărţii.
În acelaşi timp am considerat ca fiind util să adaug o Anexă cu
date statistice şi grafice precum şi un mic dicţionar
economic-financiar-bancar.
Înainte de a încheia această introducere ţin
să-i mulţumesc soţiei mele Laura, care a fost un permanent
suport în perioada lungă a documentării şi scrierii acestei
cărţi.
Îi mulţumesc ficei mele Emma, cu ajutorul
căreia am putut înţelege mai bine hăţişurile
sofisticate ale vieţii politice din Washington D.C.
Teoria marxistă în general şi cea
specifică cu referire la crizele economice, m-a fascinat încă din
anii de studenţie.
Prin lungi discuţii de multe ori controversate,
purtate cu Profesor Dr. N.S. Stănescu, mentorul meu spiritual, am putut
pătrunde în ştiinţa economică şi în înţelegerea
concepţiei marxiste şi a altor clasici ai economiei politice,
referitor la cauzele şi efectele crizelor economice.
Pentru tot suportul gândirii lui ştiinţifice
şi pentru faptul că am putut face uz de unele cărţi din
biblioteca profesorului, îi port o pioasă amintire şi
recunoştinţă.
Ii mulţumesc Dlui fizician George Stihi care cu
multă bunăvoinţă mi-a acordat o mare parte din timpul
său deosebit de preţios citind această lucrare cu o
meticulozitate specifică unui om de cultură şi cu o lungă
experienţă în munca de cercetare. Observaţiile şi sugestiile
pe care mi le-a dat privind textul şi grafica unora dintre datele
statistice pe care le-am prezentat, mi-au permis îmbunătăţirea
primei variante a acestei cărţi.
Dr
Alex Berca
Massachusetts
SUA
CARTEA,
Alex Berca „Crizele economice şi ciclicitatea lor”
A fost RETRASĂ online, datorită tipăririi ei în SUA
***
Propuneri si contacte : editura.online@gmail.com
Situl aparţine ARP - ASOCIAŢIA
ROMÂNĂ PENTRU PATRIMONIU