Artur Silvestri- O carte cu hapax legomenon
Frumuseţea lumii
cunoscute
zile de neuitat
Editura Carpathia,
2009-
În prima zi de Paşte, în după amiaza caldă, cu ciripit printre muguri în aşteptare, petrec o oră într-o lectură fascinantă, un album remember, o carte atât de senină în redare încât o citesc avidă, cu sentimentul săvârşirii unei împietăţi. Ce drept am să văd, să ştiu, să înţeleg prin ochii şi mintea uriaşului cerebral Artur Silvestri, în timpul unic al ultimelor sale zile din viaţă? Un timp divin în amintirea soţiei sale Mariana Brăescu Silvestri care prin acest volum postum face un dar neasemuit literaturii şi biografiei scriitorului mult îndrăgit. Citind filă cu filă, zi după zi, fotografie cu fotografie( desenele lui Vasile Cercel par gravuri în contururi impresioniste sentimentale) retrăiesc timpul, imaginea spaţiul şi sensul vizual al acestor relatări zilnice.
N-am mai citit ceva asemănător! Jurnalele marilor autori conţin multă mişcare, acţiune, personaje multe, scenarii, întâmplări, evenimente menite unor istorii voit complete, redate şi interpretate subiectiv.
Aici este altceva! Este contemplare!
O asimilare calmă şi filozofică a
frumuseţii vieţii.
Viaţă frumoasă! Adjectivul realizat
exemplar numai într-o stare lucidă, de ataraxie, starea pe care o induce
înţelesul superior, atemporal al trăirii printre oameni, lucruri
şi fapte, viaţă frumoasă apercepând.
Concise texte, nipon descrise, detalii oriental simţite până în măduva lor născătoare şi vieţuitoare apoi, tablouri mişcate în rost cerebral.
Un trandafir roşu deschide vernisajul, simbolul iubirii eterne, grija că acest purtător sângeriu de sentimene s-ar putea ofili şi câtă mulţumire că nu se întâmplă, că viaţa însăşi poate învinge boala, că un asfinţit poate fi „glorios”. Înţeleg lectura în simbolurile ei, trandafirul roşu îşi petrece ziua scurtei sale existenţe sub auspiciile schimbătoare mediului, sub furcile caudine ale condiţiilor meteo ca şi omul în imprevizibilul său destin, dar important este cum îl găseşte răcoarea serii, învingător sau nu.Tablourile se perindă, zilele sunt mereu altfel în diversitatea naturii.
Mic tablou fără pescăruşi, un poem de plajă, sinestezie a Mării Mediterane cu gândul apolinic: lipsesc pescăruşii, exact sine qua non-ul viului din tablou.
Importanţi
sunt norii şi din metafizica lor
reiese clar că presupunerile meteo sunt inutile ca şi în parcurgerea
destinului prevederile, „că meteorologia pare aici o formă
a capriciului orice presupunere a viitorului se poate face pe termen scurt.”
Relatările decurg într-o rezonanţă aparte cu
trăirile acestor zile magnifice, savurare de tot, gustul ploii, privirea
norilor, sunetele auzite din vecini a unui „ ghemotoc de puf de culoare cenuşie cu
mici smocuri albe* scâncetul unui * căţel din vecini, lanurile de
lavandă în parfumul care înfrumuseţează toate locurile înconjurătoare
ca o muzică nesfârşită*.
Observaţiile
şi interpretările atente ale apariţiilor diverse, raţe
odinioară sălbatice, patru câini ciobăneşti englezi, un al
doilea trandafir, strugurii şi albinele, toate acestea induc o hermeneutică a elmentelor
biologice, prin prisma simţurilor avide de mediul viu, înconjurător,
mişcător temporal şi spaţial.
Câtă preţuire vieţii!
Câtă voluptate avuabilă în efervescenţa
ei!
Cum simplul fapt de
a privi trei câini dormind la soare, „aşezaţi cu sfială mai la o
parte, să nu încurce pe cineva şi să nu supere”este
perceput ca „o hieroglifă a zilei indescriptibile”.
Ce lecţie de viaţă, în aceste ultime scrieri, ne daţi, domnule Artur Silvestri! Cum trebuie să ne cuprindă ruşinea de văicărelile noastre, de laşităţile şi mofturile noastre în faţa vieţii şi a greutăţilor!
Ce bucurie poate aduce o plimbare în Cişmigiu, cum ţipătul pescăruşului se armonizează mediului ca o „potrivire tulburătoare între vocile acute şi culorile plumburi”, cum privirea lui Trixi, câinele vecinilor, familia Mincu, poate exprima sentimente, cum peisajul însuşi văzut, se constituie simbiotic omului irepetabil:
“Dacă ar fi
lipsit sunetele, această gravură şi-ar fi pierdut mult din
frumuseţea ei neasemuită pe care ineditul culorilor absolut
nepotrivite pentru vremea până când s-au păstrat o face şi mai
enigmatică. Dar foşnetele muzicale, un fel de ritm asimetric,
asemănător cu valurile mării, preface totul într-un episod
irepetabil.”
25 septembrie- Misterul
picăturilor de apă
Plecarea păsărilor, moartea unui porumbel, ultima floare a toamnei, aduce un sfârşit de septembrie „un semn straniu, o prezenţă în sine tristă...o elegie de o clipă”
Pe data de 11 octombrie,
Artur Silvestri lucra în biroul său luminos, apărat de o bibliotecă
imensă, la câteva cărţi ce urmau să se încheie curând. A
doua zi făcea o plimbare şi la întoarcere a găsit un porumbel zdrobit
pe asfalt. În altă zi, vizita unui căţel în grădină, „sosind
pe cărare, micuţ, cenuşiu, uşor împiedicat, privindu-mă
cu ochişorii cuminţi”, îi pare o imagine a dăruirii
şi sentimentul unei schimbări devenită din acea clipă. Zilele
decurg elegiac, culorile nu au nume, ploi cernute îi dau sentimentul unui timp,
aflat la locul lui.
Plimbările sale, orele petrecute în natură, cumpărăturile la magazinul sătesc de la Corbeanca şi sărbătorile Sfântului Dumitru au un ritual de purificare a sufletului.
În Zile de neuitat cuvintele sunt blajine, luminoase ca însuşi aerul toamnei lungi şi această lumină, ca iluminare, este văzută de scriitor ca frumuseţe memorabilă.
Finalul
cărţii nu l-am asimilat ca final de gând, sau final de
viaţă, nici măcar ca final de carte...deşi suferind, într-un
fotoliu din rezerva spitalului, scrie, priveşte prin fereastră
soarele cum îi dă „contururi matinale de ceaţă strălucitoare,
incredibilă, argintie.”
Aşadar Artur Sivestri, şi-a scris filele unor zile de neuitat, „privind” viaţa cea firească, cea cu învăţăminte din ivirile întâmplătoare, cea în care contează privirea sau gestica unui câine, culoarea şi consistenţa petalei, aromele aerului sau înserarea.
Detaliul vieţii, constructor de frumuseţe a ei. Câtă naturaleţe! Este, fără tăgadă, o lecţie!
Eu mi-am însuşit-o într-o zi însorită de Paşte 2010, ca pe împăcare a sinelui cu înconjurarea de frumuseţe.
În lumea „Time is money”,
Artur Silvestri scrie pe ultima filă a unei cărţi de viaţă,
un inocuu: Hapax Legomenon,
în lumini argintii.
Cristina Ştefan, Bucureşti- 5 aprilie 2010
Imagini ale autorului: „Magnolia în zi de Paşti”
***
Propuneri si contacte : editura.online@gmail.com
Situl aparţine ARP -
ASOCIAŢIA ROMÂNĂ PENTRU PATRIMONIU