Două recenzii la o lansare de carte
Volumul “Călătorie
pe un ciob de stea” - autor Cristina Ştefan
Am fost încântat de titlu. Cartea se numeşte „Călătorie pe un ciob de stea”.
Mi-a plăcut ideea, nu numai pentru că este aproape de „luna îşi aşază cioburi pe moşie” a lui Tudor Arghezi,
cât şi datorită faptului că ilustrează exact scopul
poeziei. Acela de a ne pune pe noi în relaţie cosmicul, cu eternitatea, cu
absolutul, cu Dumnezeu, de a ne înveşnici. Din punct de vedere estetic cel
puţin poezia nu trebuie să aibă dimensiune nici
psihologică, nici politică, nici socială, ci trebuie în primul
rând să aibă această dimensiune, să zicem, sacră.
Autoarea reuşeşte, de multe ori, să fie
în apropierea – nu mi-e frică s-o spun – a lui Arghezi sau Blaga, prin
această capacitate de a aduce cerul pe pământ, ca să zic
aşa sau de a ridica pământul către cer, cum face Eminescu: „Sara pe deal buciumul sună cu jale / Turmele-l urc,
stelele scapără-n cale”, deci merg mai departe pe stele.
Iată nişte citate:
Elegia a cincea
Bat clopote
amurgul,
în cer se
aud lumini,
o armonie îşi
înalţă crugul
peste
câmpuri de roade
şi-n
oameni.
Zarea-n
culori, în suflet har
şi în
minut de nemişcare
evlavia coboarâ-n dar.
E desfătare!
Vecerniile
străbat timpul
şi bat
clopote-n amurg.
Aşteaptă!
Se preface
în tine
un cântec
de îngeri,
candele
sfiite de rugă.
Sigur, vedem aici şi relaţia cu absolutul pe care o
găsim la Blaga. Dar iată un alt exemplu:
Elegia a şasea
Însingurat
e râul,
un frig în
hornul casei
a-ncremenit
pustiul
eu tac aşteptarea...
departe,
lacul e cer
şi
cerul, lumină difuză,
să
caut urma culorii
prin albul
stingher...
sau
„În dezmorţirea iernii
un gând îmi foşneşte-n
fereastră.
E februarie! Ard stele,
lumina ţâşneşte
în pomii de abur
spre cer.
- poezia În
ochi marte
„pomii de abur spre cer”, nu?
... este nemaipomenită ideea. Mai citesc una:
Vizibilitate
O sută
de miliarde de stele
cât o
pocnitură din degete
şi
Calea Lactee
îţi invadează
sufletul.
O sută
de miliarde de stele
agoniile
soarelui
în pânza
uitată a cerului
Dumnezeu
dincolo de ceaţă
îţi
vindecă orbirea.
„100 de miliarde de stele cât o pocnitură din
degete ........”.
Se realizează această relaţie spre care
cu toţii tindem, acum vedeţi că există din ce în ce mai
mare interes pentru dimensiunea
spirituală a existenţei.
Ea se poate atinge şi altfel şi prin scurte
„flash”-uri de tip „haiku”. Sunt multe de citat dar
eu m-am oprit la una:
Dintre pereţi
cerul e numai crengi goale,
negre de
lacrima lui. Uitarea îşi prelinge
sevele ieşite
la aer din moarte.
La apus se
războiesc turme roşii de bivoli
cu cioburi
de fluturi.
Poezia In memoriam - o, pater
„la apus se războiesc ” .... este foarte frumos.
Este aproape o imagine de discotecă, pentru
că suntem în The Stage.
Sigur, există tendinţa asta de a realiza o
transcendere a simţurilor în mai multe poezioare care se numesc Simţi în 5, poeta de fapt ajunge la al şaselea
simţ pe care îl vizează pentru că urmăreşte să
ajungă în lumea celor nevăzute, pentru că în fond poezia este un
motor – ca să folosesc un termen la modă – pentru a accede în lumea
celor nevăzute.
Crezul poetic este formulat în „Poetică”, unde spune:
Vreau să
scriu simplu,
cum ninge
acum afară,
iau o idee
de exemplu:
la
ferestre, chipurile se v\d
mereu
altfel din stradă.
Depinde cât
ridici capul.
nu cât îl
dai pe spate
în urcarea
la nori.
Aşa de
simplu scriu
că tot
dreptul meu la senin
încape
într-o nucă
şi mă
retrag în grădina
unde Moromete
îşi
depăşea ignoranţa.
„Vreau
să scriu simplu ...depinde cât ridici capul / nu cât îl dai pe spate la
urcarea în nori”. Este foarte interesantă şi foarte subtilă
această observaţie că pentru a accede în această lume
misterioasă, mirifică spre care cu toţii tânjim, încă de la
„Nostalgia Paradisului” a lui Nechifor Crainic, de
fapt încă de când există lumea, nu trebuie să dai capul pe spate
şi să te uiţi în sus ci trebuie să te ridici la nivelul
acela. Versurile astea sunt de subliniat „depinde cât ridici capul / nu cât îl
dai pe spate la urcarea în nori”.
Bun. Asta este ceea ce spune poeta în „Poetică”. Dar nu prea se
ţine de asta ... În multe poezii practică o poezie abstractă,
greu de citit şi mai greu de recitat. Sunt poezii - aproape tot Nichita Stănescu nu-i recitabil, doar el putea recita – sunt
poezii care nu pot fi recitate. Este şi cazul ăsta, eu am căutat
câteva texte care zic eu că sunt recitabile.
Sunt şi unele accidente cum ar fi de exemplu să zicem, stilul
colocvial, folosit o singură dată „Domnule Bacovia”
.... care nu-i de aicea. Sau trimiterile uneori excesive la mitologie dar tot
numai în două texte. Ceea ce vreau însă să subliniez este
că se realizează şi poezie ermetică chiar, destul de
abstractă, de calitate. De exemplu ciclul dedicat lui Nichita Stănescu, care nu ştiu de ce se cheamă Septolet nichitian.
Dar uite textul care se
numeşte „Cerc”,
Mi-e teamă de cerc
- perfecţiunea răului.
Impenetrabilitatea sa,
eternitatea sa.
Mi-e teamă de cerc
- limita sa
conturul luminii.
Mi-e teamă de cerc
- început şi sfârşit
finitul infinit,
rigoarea hazardului.
Mi-e teamă de
cercul tău.
Mi-e teamă
de cercul meu.
„Mi-e teamă de cerc ” e
foarte interesant pe linia asta. Sigur, mi-au mai plăcut „Segment”, pentru logica abstractului
În adâncul
fântânii, în ochiul ei, te-am văzut
reflectat
în mii de oglinzi. Un caleidoscop
de irizări
din mine. Tu la un capăt, eu la
celălalt…
între noi ere geologice. Mâine, eu
la un capăt,
tu la celălalt… între noi hăul de
timp… Noi,
capace de cer!
Dar vreau să închei cu o poezie de dragoste, care chiar aşa
se cheamă „De dragoste”
Vei veni
într-o seară
la margine
de crâng
oprind
valul iernii
cu muzica
berzelor
vei avea pe
umărul stâng
cuibul nou
de vedenii
şi pe
harta buzelor
reavănul
verde.
Vei veni
înflorind sânii
în palme
zdrobind stânjenei.
Din piept îţi
voi bea
zarea lunii
şi din
gură
uitarea de
zei.
... Poezia ca şi iubirea este o uitare de zei.
10 apr 2010 - prof. Ioan Neacşu
2. Prof. univ. dr. Vasile Spiridon
Nu am reţinut numele...Cristina Ştefan,
aşadar.
... Autoarea are un debut întârziat, face parte din
generaţia celor care au debutat prin optzeci şi ceva, cam aşa
este plinul promoţiei optzeci ..... şi ca orice scriitor totdeauna
are nişte modele. Modelele de obicei sunt acelea cu 10 ani dinainte, deci
modelele ei sunt acelea de prin anii şaptezeci, sfârşitul neomodernităţii. Este o poezie, am putea spune,
dusă pe filiera Ioanid Romanescu şi Dan
Laurenţiu. Pe atunci erau fel de fel de tiluri
care se raportau neapărat la cer, la cosmic: „cer înfrunzit” sau -
ştiu eu – „stele fixe”, mă gândesc şi la George Mihuţ, deci titlul este în fond neomodernist
cum neomodernist este şi discursul ca atare.
De ce un „ciob de stea”? Pentru că poeta îşi
dă seama de fragmentalitatea lumii. Oricât de
vag ar fi acest eu poetic, ... îşi dă seama că face parte
dintr-un microunivers, îşi dă seama de faptul că totul este
rapid pe lumea aceasta şi că nu poate să cuprindă - în fond
asta este menirea poetului, nu? – să cuprindă toate uimirile, toate mirările
pe care le poate oferi lumea şi atunci ea, modest, spune că de fapt
face „o călătorie pe un ciob de stea”. De ce ciob de stea? Mă
gândesc şi la faptul că o stea atunci când sclipeşte ne
lasă impresia că ar fi, pe undeva, un glob din acesta de cristal care
are mai multe feţe şi oricare ciob, dacă iei un ciob, în fond
reflectă ca atare tot universul – ori iei un ciob din oglindă ori iei
oglinda întreagă tot acelaşi lucru îl reflectă... sau îl
reflectează, pentru că poezia doamnei Ştefan este o poezie de
reflecţie şi de reflectare şi nu întâmplător apare foarte
des în poezia sa motivul specularităţii,
motivul oglinzii ca atare. Dacă realiştii purtau o oglindă de-a
lungul unui drum pentru a reflecta realitatea aşa cum este, poeta
noastră poartă de-a lungul unei traiectorii astrale un ciob de stea.
Frumoasă viziune!
În general poeţii au ori o viziune armonică
asupra lumii ori o viziune dizarmonică.
Iată un exemplu pascalian: Pascal spunea:
„liniştea acestor spaţii infinite mă îngrozeşte”.
Alţii văd cosmicul sub specia eternităţii sub specia
armoniei...pentru poeta noastră pare a fi armonios dar până la un
moment dat pentru că spune că urăşte cercul, cercul care
este în fond o figură, după cât îmi dau seama din poezia ei despre
cerc pe care a citit-o domnul Neacşu, este
într-un fel un cerc vicios – totul poate să aibă sfârşit, totul
poate avea început – dar este totuşi un simbol al meschinăriei....
Dacă poetul clasic urăşte mişcarea care deplasează
liniile, poeta noastră, totuşi de factură neoromantică sau neoexpresionistă până la un moment dat, tocmai ei
nu-i place stagnarea, îi place ca totul să fie în mişcare. A se vedea
şi această oglindă, acest ciob de sticlă care se
plimbă de-a lungul unei traiectorii astrale.
Spuneam că poeta este într-o viziune armonică
cu cosmosul, cu universul şi nu urăşte mişcările care
deplasează liniile şi atunci în această poziţionare
faţă de cosmos ce găsim? Găsim o poezie a elevaţiei, o
poezie a relevaţiei, o poezie a aripei, o poezie a evanescenţei, o
poezie aeriană, care duce cu gândul la .... , o poezie a zborului în fond
şi unde? – spre lumină, dar nu o lumină aurorală
ci o lumină crepusculară, o lumină vesperală. Lumina care
se degajă de aici este acea lumină care de acum se cam
înroşeşte, este o lumină care se află în superbia ei.
Poetei îi place mai mult lumina înspre apus decât înspre răsărit, o
lumină care ne duce mai mult decât lumina aurorală
înspre refecţie, pentru că spuneam că
este o poezie şi a reflecţiei şi a reflectării.
Revenind la acel ciob de stea care reflectă în
fond fragmentalitatea lumii, este un poem care se
cheamă chiar „Segment” şi
care spune cam aşa: „în adâncul fântânii / în ochiul ei / te-am
văzut reflectat în mii de oglinzi......”
Este o poezie de mesaj, o poezie a specularităţii
– aţi văzut dialogul eu tu, dialogul cu cosmosul, cu fiinţa
iubită şi toate celelalte.
Nu-mi rămâne decât să o felicit pe autoare
înainte de a o fi cunoscut şi dumneavoastră, în măsura în care
reuşim astăzi să vă convingem – noi cei doi comentatori
şi actorii de faţă – vă urăm lectură
plăcută.
Prof. dr. Vasile Spiridon – 10 apr 2010
In
imagine: afişul de la lansarea cărţii
***
Propuneri si contacte : editura.online@gmail.com
Situl aparţine ARP -
ASOCIAŢIA ROMÂNĂ PENTRU PATRIMONIU