OLIMPIA BERCA
- OCEANUL, INSULA, CĂLĂTORIA* -
Poet spaniol, originar din
Insulele Canare (Santa Cruz de Tenerife), Coriolano González Montańez
oferă acum cititorului din România o antologie de autor, cu titlul Călătoria (El viaje), în traducerea lui Eugen
Dorcescu, care semnează şi cuvântul introductiv (Precuvântare). De altfel, Eugen Dorcescu a mai publicat, în câteva
reviste româneşti, grupaje, mai extinse sau mai restrânse, de
tălmăciri din scrierile confratelui tenerifean.
Călătoria reprezintă o binevenită
întâlnire a iubitorilor români de poezie
cu sonurile oarecum exotice (Canarele se află la o mie de kilometri de
coasta Europei şi la mică distanţă de ţărmurile
Africii) ale importantei creaţii spaniole insulare. Ea face posibile, deopotrivă, descoperirea unui scriitor original,
profund şi grav, şi contactul surprinzător, fascinant, cu
lumea mirifică, prinsă între ceţurile vulcanului Teide şi
plajele negre, ce despart pământul de ocean.
Coriolano González
Montańez şi-a gândit antologia ca pe un itinerar în lumea sa artistică. Reţinând ceea ce a
considerat reprezentativ din aproape toate plachetele pe care le-a publicat
de-a lungul timpului (Aquí en mi puńo,
1984; Este último milenio de sombras tras
tu recuerdo, 1987; Las llanuras del
desierto, 1991; Las montańas del frio,
2005; El tiempo detenido, 2006; Otra orilla, 2008 etc.), poetul a
urmărit o incursiune pe traseul
propriului demers estetic, încercând să-şi dezvăluie
personalitatea în toate ipostazele ei definitorii, pe un răstimp de un deceniu
şi jumătate. Astfel, titlul - Călătoria - poate fi decriptat ca o invitaţie la spectacolul devenirii
poetice, dar şi ca o mărturie
a dezbaterilor intime, în diverse momente ale drumului existenţial.
Atât substanţa
tematică, precum şi structura formală ale poemelor au o
desfăşurare şi o configuraţie ce se
conturează cu limpezime. La începuturi, poetul propune un model
clasicizant al eului (Empedocles, cel presupus a fi zeu).
Discursul, solemn, versurile, ample, sunt susţinute de o pletoră
imagistică arborescentă. Mai târziu, ca într-un scenariu al
dedublării, al dialecticii identitate – alteritate, asistăm la apariţia unui dialog
implicit, la intervenţia unui alter-ego, numit, aleatoriu, Guillermo
Fontes (heteronim unde să mă
relansez şi să mă recunosc/ ca scriitor şi ca om). În paralel, se impun preferinţa pentru o dicţie concentrată şi
un lirism cu tente prozaice.
Aşa se face
că teme din repertoriul elevat (clasic) –
cum ar fi propunerea unei
etnogeneze sui-generis: A fost un
timp/ când legenda şi mitul/
răsăreau de pe buzele creatorului/ de istorii/ cu o aceeaşi
realitate tot atât de asemenea / precum iubirea şi ura (A fost un timp), descoperirea răului şi revelaţia inevitabilului sfârşit, cultul
strămoşilor şi al eroilor –
se întretaie cu motive din registrul comun, aparţinând, mai
degrabă, poeticii moderne: evocarea omului de fiecare zi, interesul pentru
gesturile mărunte, diurne, prinse în fugă şi confruntate cu drama oricărei
fiinţe create, supuse destinului pieritor (Am amintiri zilnice despre acel om./ În ultima vreme mă
obsedează/ cele în care se bărbierea./ Îmi amintesc obrazul său
ras de om tânăr,/ de om matur, de om pe punctul de a muri,/ deşi
aceasta n-o ştia nimeni. - Celălalt ţărm).
Fotografia, pretext de meditaţie
asupra degradării şi a dispariţiei (Va fi fiind moartea nu doar un cuvânt,/ ci o stare sufletească ce ne însoţeşte – Celălalt ţărm) sau aromele dobândesc valori
metaforice, evocatoare. Ele
însufleţesc memoria, o
obligă să revină mereu la ideea că totul trece, totul e
pieritor (Marmeladă de portocale
amară/ şi luna plină./ Ce
aromă din ce vară/ caută cu nelinişte ochii mei? –
Celălalt ţărm). Din
loc în loc, sfâşietoarea duioşie a aducerii-aminte: un tată şi un fiu/ sub pernă/
îşi unesc mâinile.
“Tensiunea
profundă a creaţiei lui C.G.M.
este dată de ceea ce am putea numi viziunea unui eden în disoluţie”,
notează Eugen Dorcescu în Precuvântare.
Peisajul, cu totul
insolit al locurilor, al insulei Tenerife, numită altădată Isla de
los afortunados (Insula Fericiţilor), constituie cadrul dominant al
spectacolului liric. În cuprinsul acestui univers, sălăşluiesc,
pe de o parte, magnificii Munţi ai
Frigului, cu stâncile lor de
lavă neagră, sursă de foc, sălaş de misterioşi
eroi şi de străvechi mituri, iar, pe de alta, plajele
vulcanice de nisipuri negre. Între aceste borne, între aceste repere, pe
cât de reale, pe atât de simbolice, se derulează şi biografia lirică, şi
biografia empirică, şi relieful textual prin care acest poet se singularizează.
În adâncul
craterelor întunecoase s-au oficiat
ritualuri ale soarelui şi s-au intonat cântece magice de tambur (Munţii tamburelor), aici este Locul pietrei celei mari, de unde a ţâşnit lumea (peste
piatra aceasta/ omul a cunoscut teama de anotimpuri/ şi curajul de a muri). Concomitent,
plajele sunt tărâmuri ale unui
cosmos personal (un alt chip de a
istorisi/ unele din ciclurile mele
vitale./ Un alt chip de a istorisi trecerea vremii), sunt un spaţiu al
jocului şi al visării (Lăsăm
trasee în nisipul umed/ al
refluxului,/ schiţe ce încă durează/ căci eram infiniţi ca lumina,/ acea
lumină a copilăriei care ne-a desluşit/ din ce
eram făcuţi/ şi ce am
abandonat azi în uitare. –Plajă III).
Astfel, călătoria se închide într-un cerc. Asemenea şi
textele – de la tenebrele inaccesibile ale grotelor vulcanice, din
abisurile abia ghicite ale unei istorii
legendare, la claritatea de cristal a ţărmurilor libere spre
ocean. Discursul,
greu de idei şi de imagini, înaintează, şi el, de la ermetismul
primelor secvenţe, către o anume accesibilitate, măiestrit
regizată, înspre final. Versurile comprimate ale haiku-urilor ori cele ale tablourilor,
ce intersectează, la intervale, poemele largi, rezumă, în doar câteva
enunţuri, aceeaşi lume de reflecţie, de sensibilitate
atinsă de obsesia morţii.
Traducerea în limba
română redă cu fidelitate acest univers ideatico-imagistic,
impunându-se, credem, nu doar ca un fapt de interculturalitate, absolut necesar
şi meritoriu, ci şi – măcar până la un punct – şi ca o
întâlnire în spirit.
_________
* Coriolano González Montańez, Călătoria, Editura on-line
Semănătorul, Bucureşti, 2009. Traducere şi Precuvântare de Eugen Dorcescu.
Concepţia şi realizarea copertei – N. N. Tomoniu.
OLIMPIA BERCA
Repere biografice:
Numele la naştere: Şerban
Prenumele: Olimpia – Octavia
Data naşterii: 5 iunie 1933.
Locul naşterii: Poieni,
judeţul Cluj.
Părinţii: Gheorghe
Şerban - funcţionar; Elisabeta, născută Buciuman -
casnică.
Soţul:
poetul Eugen Dorcescu.
Studii: Şcoala primară
„Spiru Haret” din Timişoara (1940 – 1944); Liceul „Carmen Sylva” din
Timişoara (1944 – 1952); Facultatea
de Filologie a Universităţii din Timişoara – secţia
română-germană (1958 -1963).
Funcţii: Cercetător,
cercetător ştiinţific, cercetător ştiinţific
principal la Filiala din Timişoara a Academiei Române (1963 – 1996).
Doctorat: Doctor în filologie, cu teza Teoria versului românesc. Privire
istorică (1976).
Data primirii în Uniunea
Scriitorilor: 1990.
Repere bibliografice:
Debutul absolut: ”Scrisul bănăţean”, 1963.
Debutul editorial: Poetici româneşti, Editura Facla,
Timişoara, 1976.
Opera tipărită:
Poetici româneşti, Editura Facla, Timişoara, 1976.
Dicţionar istoric de rime, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, 1983;
Dicţionar al scriitorilor bănăţeni, Editura Amarcord,
Timişoara,1996;
Lecturi provinciale, critică
literară, Editura Eubeea, Timişoara, 2003;
Despre maeştri,
critică şi istorie literară, Editura Mirton, Timişoara,
2003.
Provincia literară, critică şi istorie
literară, Editura Eubeea, Timişoara, 2008.
Traduceri din literatura universală, în volum:
Roland Jaccard, Nebunia, Editura de Vest,
Timişoara, 1994;
Jules Dorsay, Motanul negru, Editura Excelsior, Timişoara, 1994;
André Le Gall, Anxietate şi angoasă,
Editura Marineasa, Timişoara, 1995.
Ediţii critice:
Constantin Diaconovici Loga, Gramatica românească, Text stabilit prefaţă, note
şi glosar de Olimpia Şerban şi Eugen Dorcescu, Editura Facla,
Timişoara, 1973;
George Coşbuc, Versuri, Ediţie îngrijită, tabel cronologic şi
referinţe critice de Olimpia Berca, Editura Facla, Timişoara, 1986;
Colecţia „Cartea
şcolarului”, serie îngrijită, tablou cronologic şi
referinţe critice de Olimpia Berca: Mihai Eminescu, Făt-Frumos din lacrimă.
Sărmanul Dionis; Ion Creangă, Amintiri din copilărie; I.
L. Caragiale, D-l Goe; G. Coşbuc, Iarna pe uliţă; Constantin Negruzzi, Sobieski şi românii; Mioriţa.
Greuceanul, Editura Excelsior,
Timişoara, 1998.
*
Referinţe critice (selectiv, în volume):
Nicolae Ciobanu, Însemne ale modernităţii, II, Editura
Cartea Românească, 1979; Alexandru Ruja, Parte din întreg, II, Editura Excelsior, Timişoara, 1999;
Aquilina Birăescu, Diana Zărie, Scriitori
şi lingvişti timişoreni, Editura Marineasa, Timişoara,
2000; Who’s who în România, 2002; Maria Niţu, Seducţii
literare, Editura Eubeea, Timişoara, 2005; Dicţionar al
scriitorilor din Banat, Editura Universităţii de Vest,
Timişoara, 2005; Aurel Sasu, Dicţionar biografic al literaturii
române, Editura Paralela 45, Piteşti, 2006; Alexandru Ruja, Printre
cărţi, Editura
Universităţii de Vest, Timişoara,
2006; Paul Eugen Banciu, Aquilina Birăescu, Timişoara literară. Dicţionar biobibliografic al
membrilor Uniunii Scriitorilor – Filiala Timişoara, Editura Marineasa,
Timişoara, 2007; Livius Petru Bercea, Scriitori
şi cărţi, Editura Nagard, Lugoj, 2008 etc.
*
Premii, distincţii:
- Premiul pentru critică
şi istorie literară, pe anul 2003, al Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România;
- Diploma de excelenţă,
acordată de Direcţia pentru cultură, culte şi patrimoniu
cultural naţional al judeţului Timiş, 2003;
- Premiul I pentru eseu, la
Festivalul internaţional de creaţie literară religioasă, ediţia a II-a,
Timişoara, 2005.
