Ioana
Stuparu, în dreapta, cu un grup de scriitori
IOANA STUPARU – UN
SPIRIT DESCHIS CARE-ŞI ÎMPARTE AVERILE ÎN RĂSPÂNTII
Scriitoare de largă respiraţie,
publicistă şi romancieră, dar şi autoare de proză
scurtă, exeget literar şi poet, Ioana Stuparu continuă să
ne uimească prin generozitatea şi delicateţea sufletului
său neasemuit. Ea este scriitoarea care
nu ar frânge trestia şi nu ar sulfa în mucul de lumânare, pentru a
nu le pricinui vreo neplăcere, este persoana căreia îi repugnă
disputa şi goana după merite, distincţii şi trofee. Ea scrie asiduu, tenace,
smerit, dintr-o necesitate lăuntrică şi nu concepe scrisul decât
ca pe o terapie freatică, menit să-l edifice pe om şi să-l
îmbunătăţească.
De la scrierile ample,
generoase, analitice cum au fost,
romanul-trilogie Oameni de nisip şi scrierea profund spirituală Clipa
de Lumină, Ioana Stuparu
poate trece la proze de respiraţie scurtă, aşa cum sunt cele din
Grădina
care s-a suit la cer, ori la chintesenţializarea ideii în poeme
şi sonete admirabile. Ea a ales acum
calea exegezelor şi cronicilor literare, a portretelor şi a
reportajelor omagiale, dintr-o generozitate firească, pentru că
aşa-i dictează sufletul său genuin, să fie Lumină
pentru toţi, nutrindu-se, totodată din Sfânta Lumină
neînserată. Ea a ales acum un titlu cât se poate de sugestiv: “Cuvinte
de mătase” – cronici literare, exegeze, portrete, omagii, pentru
că vorbele Ioanei Stuparu, sunt toate precum mătasea sidefie a unui
crin presat pe obrazul păsării
poemului. Ea nu vociferează, nu-şi trâmbiţează ideile, nu
se ceartă (exclus!!!) ci şopteşte tainic ceea ce are de spus.
Şi şoapta ei este ca o mângâiere, ca un alint, ca un balsam pentru
ceilalţi. Aşa îi dictează firea ei blândă, serafică,
generoasă şi cât se poate de caldă.
Ioana Stuparu ştie
să-şi construiască discursul epic în aşa fel încât, nimic
nu lipseşte şi nimic nu e de prisos.
Ea merge la esenţe,
punctează, ţinteşte, vede cu ochiul inimii, ceea ce e de
văzut, aude cu urechea specială ceea ce e de auzit şi simte
atingerea Duhului deasupra creştetului fiecărui autor în parte. Ioana
Stuparu este o om ales de Dumnezeu ca să împrăştie în jur Lumina
care face parte din sine. Ea percepe Lumina ca pe o Fiinţă
scumpă. Ioana poate fi numită
şi fiica Luminii totodată, depozitara ei, o simbioză
absolut necesară vieţii.
Cu un axis moral
ireproşabil, autoarea de faţă ne destăinuie gândurile sale
şoptite, ori gânduri şoptite de cărţile pe care le
consideră prietenii ei de nădejde, într-o lume care şi-a ales
altfel de repere, în nici un caz cele spirituale. Ea luptă cu armele albe
ale rugăciunii, îngăduinţei, toleranţei, înţelegerii,
păcii, răbdării şi bunei-cuviinţe şi ne
îndeamnă şi pe noi să descoperim Adevărul şi Frumosul
în orice lucru ori fiinţă de pe pământ, făcute de Creatorul
a toate.
Fără doar
şi poate că, fără Dumnezeu, Ioana nu concepe nici
măcar răsăritul unui fir de iarbă ori pâlpâirea de aripi a
unui fluture. Toate de acolo încep şi se revarsă de unde au purces…
Înarmată cu
arsenalele Iubirii de semeni, cu virtuţile cele mai înalte, ea
comunică firesc confraţilor, din rodul trăirilor şi
gândirii sale spiritualizate la maximum, fără a ne soma să o
urmăm, ci doar îmbiindu-ne cu bunătăţile alese ale
duhovniceştilor daruri primite de ea însăşi, la care doreşte
să ne facă părtaşi.
Parcurgem alături de
această femeie admirabilă, file de carte înscrise pe azurul privirii
şi apoi, constatăm că ne-am molipsit de neprihana cu care ea
priveşte lucrurile.
Ea ne poartă în
Capitolul I al lucrării de faţă, intitulat sugestiv: Însemnări
din şoaptele cărţilor, pe meleagul mirific al literaturii de bun gust
şi de calitate, alături de autori precum cărturarul
enciclopedist Artur Silvestri (Memoria ca un concert baroc; Modelul Omului
Mare;) Melania Cuc, scriitoare şi publicistă, redactor la
revista Agero, (Femeie în faţa lui Dumnezeu; Miercurea din cenuşă); cutreieră
alături de Artur Silvestri în cartea subsemnatei (Acasă în Paradis;)
ori alături de Nichita Stănescu – în volumul omagial al semnatarei
acestor rânduri, 99 de anotimpuri fără Nichita, este prezentă împreună cu Traianus
la miracolul poeziei Când
s-au fost spus îngerii, culege
impresii Dintr-un timp al regăsirii împreună cu Florica Gh. Ceapoiu,
Printre
crini şi albe turnuri, ale
aceleiaşi autoare, culege Fagurii sălbatici împreună cu Marian Dumitru, dă o fugă până-n localitatea
natală Mârşani de care nu s-a dezlipit sufleteşte nici o
clipă, ca să citească Monografia, scrisă cu har şi pricepere de
Dumitru Dan şi Ana Maria Rădescu, ne ia însoţitori de
încredere ca să ne
împărtăşim din Semnele vremii. Gânduri şoptite
către Fratele Gavriil de
Volumul II, numit frumos Am
cules petale albe din tainele condeierilor, este hărăzit de
autoare acelor întâlniri de neuitat cu scriitorii şi poeţii, de
Ea ne face
cunoştinţă cu personalităţi de marcă ale culturii
româneşti, oferindu-ne crâmpeie din acele seri de neuitat când s-a
înfruptat din opera distinsei scriitoare şi traducătoare Paula Romanescu, când a gustat din
picăturile de har ale lui Florentin Popescu, ale lui Ion Murgeanu, Marin
Codreanu, Dumitru Bălăeţ, Nicolae Grigore
Mărăşanu şi în final
ne face spectatori ai unei memorabile Seri de Poezie în 15 decembrie 2008,
înmiresmată de colindele şi cântecele sacre vestitoare ale
Naşterii Sfinte.
Capitolul al III-lea, V-am
fost alături trup şi suflet, foarte edificator prin titlul
său, este ales de autoare pentru a
ne prezenta lansările de carte care au avut loc
Bine alcătuită şi
structurată tematic, cartea Ioanei Stuparu ne aduce în memorie
personalităţi de excepţie, cărţi de excepţie,
gânduri luminoase şi pline de har, ca şi persoana care le-a rânduit
în aceste pagini.
Scrise cu bun simţ, cu dăruire totală,
cu dragoste şi respect faţă de toţi semenii, dar în chip
deosebit, faţă de cei care şi-au închinat viaţa scrisului,
aceste însemnări îşi pot găsi locul în orice antologie şi dicţionar al
personalităţilor culturale româneşti şi universale,
graţie scriitoarei Ioana Stuparu.
CEZARINA ADAMESCU
12 decembrie 2009
***
Propuneri si contacte : editura.online@gmail.com
Situl aparţine ARP -
ASOCIAŢIA ROMÂNĂ PENTRU PATRIMONIU