VATRA VECHE – UN
SPAŢIU CULTURAL ROMÂNESC DE PRESTIGIU.
Revista „Vatra Veche”, 3 Lunar de cultură, Serie
veche nouă, Anul II, nr. 3, martie 2010.
Mulată pe vechea Foaie
ilustrată pentru familie (1894), ai cărei fondatori au fost
Ioan Slavici, I.L.Caragiale, George Coşbuc, noua „Vatră
Veche”, al cărei redactor şef fondator în 1971 a fost regretatul Romulus Guga, şi-a
deschis iarăşi porţile în
2009, de data aceasta sub redacţia
lui Nicolae Băciuţ şi direcţiunea de onoare a scriitorului
Mihai Sin.
Actualmente, este un Lunar
de cultură editat de ASOCIAŢIA „NICOLAE BĂCIUŢ” PENTRU
DESCOPERIREA, SUSŢINEREA ŞI PROMOVAREA VALORILOR CULTURAL – ARTISTICE
ŞI PROFESIONALE, Preşedinte Sergiu Paul Băciuţ.
Cine nu s-ar simţi
confortabil într-o „veche vatră” românească? Ea păstrează
parfumul valorilor tradiţionale ale neamului, peste care se aştern ca
o zăpadă timpurie, valori noi, de certă însemnătate, ascunzând sub plapuma ei, magma
incandescentă a sufletului românesc.
Condeie de notorietate românească din ţară şi
diaspora au pus umărul la înălţarea vetrei noi, pe temelia
solidă şi de înaltă ţinută, a „Vetrei” lui Slavici.
Foarte bogată şi
variată tematic, cu o plajă generoasă de genuri şi specii
literare, revista satisface gusturile cele mai exigente, fiind şi frumos
ilustrată de artista care nu mai are nevoie de nici o prezentare, Aurora Speranţa
Cernitu, care, parcă anume a pictat
magistralele sale pânze pentru a ilustra textele. E empatie aproape
organică între cuvânt şi imagine. Sumarul bogat şi ispititor
atrage privirile şi inimile.
Să-i numim doar pe distinsul poet Aurel Rău, în dialog cu Valentin Marica, pe Anatol Vidraşcu într-o convorbire de
taină cu Raia Rogac,
consideraţiile lui Dan Mucenic privind „Luxul lecturii, azi”,
poemele Leliei Mossora, comemorarea unui an de la plecarea intempestivă a lui Grigore
Vieru, articol semnat de N.Georgescu, o cronică literară al cărei
semnatar este Horia Bădescu, alte
consideraţiuni critice ale Elenei M. Câmpan despre Maria Oltean apoi,
Mariana Cheţan prezentându-l pe
Nicolae Băciuţ, tot Elena M. Câmpan prezentând-o pe Ana Zegrean,
Răzvan Ducan vorbind despre Lazăr Lădariu şi „Naşterea umbrei” sale care „nu
face umbră pământului”. Tot la secţiunea critică şi
exegetică literară se înscrie eseul lui Constantin Stancu despre
Valeriu Bârgău, intitulat frumos „Generaţie
şi creaţie”, precum şi cel scris de R. Duncan „Ecoul nostalgiei <Printre ecouri>
- despre D.D. Silitră.
Eugen Evu scrie un excelent eseu numit „Terifiant contraatac la înrăirea umanului – sau căinarea ca
bocet la viaţa muribundă” – despre poezia lui Adrian Botez
din cel mai recent volum al acestuia, „Aici-la-ntâlnirea
tuturor câinilor”, apărut la Editura Rafet.
Octavian Curpaş o prezintă pe poeta şi artista
plastică Victoriţa Duţu, realizatoare de emisiuni culturale la
TV. La rândul său, Adrian Botez scrie un eseu despre „Meandre – Oglinzile lui Niram” – de
Eugen Evu. Numeroase prestaţii lirice semnate Theodor Râpan, Doina
Pologea, George Anca, Adrian Botez, Maria Tereza Luizo, dar şi Paul Celan
în tălmăcirea lui Marian Nicolae Tomi, Maria Tirenescu, Răzvan
Ducan, Alexandra Emilia Bucur, Lucia Dărămuş care ne arată
„Gustul de a fi”; Ion Hadârcă; Andreea Felciuc.
Aflăm în generoasele pagini ale „Vetrei Vechi” şi un
articol remarcabil despre „Geografii
literare. Haiku” – semnat George Roca; Melania Cuc face o recenzie
cărţii lui Ionuţ Caragea „Guru
amnezic”; Iulian Chivu e cuprins de „Duioşii patriarhale” cu Ovidiu Petri, Cărţile
Melaniei Cuc sunt recenzate de Elena M. Câmpan, Lucian Gruia, iar Nicolae
Băciuţ are un dialog cu scriitoarea, poeta, publicista şi
pictoriţa Melania Cuc. Florin Contrea semnează „Opinii divergente”; Octavian
Curpaş se află din nou în dialog viu cu Mariana Cristescu, Suzana
Deac analizează „Starea prozei”; Aurel
Ion Brumaru scrie o evocare
emoţionantă despre Mihai
Gramatopol. Tot la rubrica „Starea
prozei” – Mirela Gruiţă
analizează „Alte poveşti
muritoare”. Ion Roşioru
aduce „Pantumuri franceze”
cu Maria Dolores. Carmen Cătunescu
scrie un articol interesant
despre ”Diaspora, românismul
şi cei de acasă”, Iulian Dămăcuş se ocupă
de „Poeţi români contemporani” –
în special de Vasile Grigore Latiş,
care semnează şi câteva grupaje de poeme, Liliana
Moldovan scrie despre „Un zeu printre cărţi: Ion Bianu”;
iar Adrian Botez prezintă
personalitatea lui C. Em. Bucescu: „Un
orator enticlopedist ortodox”; Cleopatra Lorinţiu are o
intervenţie intitulată sugestiv: „Dulce harababură”. Asistăm la „Noi taifasuri în bibliotecă, Vatra
veche în dialog cu Nicolae Băciuţ” – articol semnat de
Liliana Moldovan. Tot Liliana Moldovan prezintă note de
călătorie în „Malta – o
ţară exotică, atrăgătoare şi de neuitat”.
Ana Maria Marta încheagă un dialog la gura Vetrei Vechi cu Alexandra
Speranţa Cernitu; Niculae Vrăsmaş prezintă „Un artist de talie europeană:
Constantin Pavel; Ioan Astalus scrie un eseu despre „Cornel Vana, între Republica lui Platon
şi Leptocaria”; Alexandru Jurcan
face o paralelă între „Film
şi literatură” într-un titlu foarte sugestiv şi
inspirat: „Prima zi din restul
vieţii”; Nicolae Băciuţ ne face părtaşi „La cenaclu, pe Internet”; Aurel
Raţiu are un text la rubrica „Arena” intitulat „De la <Vatra> veche, la noua „Vatra veche”. Şi în
sfârşit, suntem încântaţi să răsfoim un Album şi să facem
cunoştinţă cu „Autori
mureşeni”.
O revistă frumoasă, bogată, interesantă,
selectivă, în care cuvântul de
ordine e CALITATEA textului, ori a prestaţiei artistice. O revistă
profesionistă care-şi aşteaptă cititorii în pragul „Vetrei vechi” de acasă. O
revistă pentru toate vârstele.
Care-ţi devine dragă, pe măsură ce o
răsfoieşti şi întâlneşti prieteni, cunoştinţe ori
nume care te îmbie să le cunoşti mai bine.
O „Vatră românească”
înscriindu-se în categoria celor mai prestigioase reviste de cultură din ţară
şi diaspora, dovadă că
s-au adunat în jurul ei, atâţia creatori de frumos. Strădanie a
distinsului Nicolae Băciuţ, redactorul şef al publicaţiei lunare,
împreună cu un colectiv de redactori şi colaboratori, revista se ridică la nivelul antologicelor reviste de cultură
românească şi sperăm că va rămâne în istoria
literaturii româneşti ca o oază de lumină de
cunoaştere şi frumuseţe,
unde românul îşi află rădăcinile, tradiţia, datina,
lacrima şi surâsul, pe colţul de rai unde se află,
conştient ori nu, în momentul actual, când, editarea unei reviste
presupune o muncă gigantică şi eforturi financiare peste
măsură de mari.
Cu atât mai merituoasă, cu cât, cei care au acceptat colaborarea
şi au pus umărul, au făcut-o doar pentru ridicarea prestigiului
cultural al României, aici şi
oriunde. Dovadă că ţara noastră nu este doar a
politicienilor corupţi, şi a maneliştilor agresivi, dar şi
a oamenilor de cultură care-şi dăruiesc rodul minţii
şi al inimii, în folosul românilor de pretutindeni. Atât în ceea ce-i
priveşte pe scriitorii consacraţi cât şi pe vocile tinere în
căutarea unui univers şi a unui limbaj propriu, cu toţii se
regăsesc într-o perfectă comuniune de spirit, stimulaţi de
emulaţia creatoare din paginile acestei reviste luminoase şi vii
precum constelaţiile.
A-l „prinde” într-un dialog pe Aurel Rău, acest „cetăţean al oraşului ideilor”
constituie, nu numai o performanţă, dar şi o mare onoare, nu
numai pentru Valentin Marica semnatarul interviului devenit editorial, dar
pentru toţi cititorii şi iubitorii de cuvânt bun şi ziditor
românesc în vetre străbune ori în vetre mai noi, clădite pe temeliile
trainice ale celor vechi. Un poet „fascinat de înălţimi” – după
cum îl numea criticul Mircea Iorgulescu
venind din Transilvania, cea care i-a dat „cumpăt artistic”. Sunt trecuţi în revistă
scriitorii de la revista „Steaua”, de
la Sibiu, cu ai săi prodigioşi 60 de ani de existenţă.
Oameni care au trăit şi au scris, ca să ne lumineze
cărările. Bijuterii din cuvinte pe care poţi să le atârni
la piept ori la gât, ca pe podoabe. Grigore Grigurcu îl numeşte în „România Literară” pe Aurel
Rău cel mai mare poet al Transilvaniei în
viaţă. Privilegiul de a-l asculta şi citi pe acest
poet, este o notă maximă dată revistei „Vatra Veche”.
N-o să reuşim să consemnăm tot ce este
valoros în revista „Vatra Veche” pentru că e de-a dreptul imposibil, cum,
aproape imposibil a fost să se strângă atâtea materiale, studii
valoroase ale scriitorilor pentru a le oferi cititorilor.
Dialogul epistolar dintre Nicolae Băciuţ şi Dan Mucenic
este un pretext pentru evocarea atmosferei culturale de altădată, a
literaturii abundente şi seducătoare pentru copii, care acum aproape
că a dispărut, înlăturată de clişeele internetistice,
de filmele de groază, de jocurile electronice: „Copilăria de azi respinge povestea,
impunând realismul frust. E înlăturată emoția. Sentimentele
sunt prigonite. E o primă fază a unei alienări ce se va definitiva
în timp. Ce gândești, dragă Nicolae Băciuț, despre toate acestea?” – se întreabă Dan Mucenic, ceea ce constituie prilejul
unei dizertaţii pe această temă, extrem de interesantă
şi de actualitate. „Lectura la
vârsta copiilor are de trecut acum mai multe obstacole ca niciodată, mai
multe şi mai stricte vămi decât în copilăria noastră, a
celor de dinaintea noastră.
Degeaba aşteptăm cine ştie
ce instituţii, factori de decizie să evalueze starea de lucruri,
să găsească soluţii pentru a-i întoarce pe copii la
lectură. Lectura stă la temelia învăţământului. Dac-ar
fi după mine, aş mai subţia din programele şcolare şi
aş introduce cât mai devreme posibil, cursuri de teoria lecturii, iar
„Citiţi, citiţi, citiţi” să fie imperativul numărul
unu în şcoli. Nu doar îndrumarea lecturilor e necesară, ci şi
arta lecturii ar trebui să fie însuşită, asumată.
Copilăria noastră e greu de comparat cu copilăria ...copiilor de
acum. Sociologi, psihologi ar trebui să evalueze care sunt lecturile cu
care ar putea să rezoneze copiii de azi, care trăiesc într-o lume cu
parametri care încă nu şi-au verificat impactul pe termen lung. Ce
consecinţe vor avea înlocuirea paginii de carte cu monitorul
calculatorului, creionul/pixul cu tastatura acestuia?”
Horia
Bădescu face o temeinică analiză critică a volumului
poetului basarabean Traianus, „Când s-au fost spus îngerii”. Volumul Când s-au fost spus îngerii nu este, cum ar
putea să pară, o antologie de ziceri angelice. Ea nu este imnul
heruvimilor şi serafimilor către Domnul, nici barbiana “lauda
grădinii de îngeri“ la minunea întrupării frumuseţii profane, ci
bucuria înlăcrimată a acelei Golgote
interioare care este căutarea
fără de capăt a Fiinţei, revelaţie şi ascundere
perpetue a ceea ce nu se află în altă parte decât în adâncul nostru
şi al lumii, adânc în care noi înşine ne aflăm în deschiderea
noastră întru Fiinţă. Numai dintr-o asemenea perspectivă
poate spune poetul: “În casa mea trăieşte Dumnezeu” sau “Să
vii cu Dumnezeu de mână”.
Mariana
Cheţan – realizează o exegeză remarcabilă la cartea
lui Nicolae Băciuţ Înapoi, la viitor! (Ed. Nico, 2010) afirmând că: „se constituie într-o pledoarie
pentru întoarcerea la normalitate
şi la valorile morale fireşti.
Volumul este constituit din trei
secţiuni - Linia de dialog, Raft
şi Poiana lui Iocan- unde se regăsesc mărturisiri ale unor personalităţi culturale,
consideraţii
despre cărţi şi autorii
acestora, reflecţii ale scriitorului Nicolae Băciuţ despre
oameni şi situaţii cu care destinul la făcut să se
intersecteze sau gânduri despre realitatea cotidiană.”
La rândul său, Elena Câmpan face
referire la versurile Anei Zegrean„ din
volumul: Şarpe de vânt, Wind serpend”, ediţie bilingvă, versiune în limba engleză, Raluca Hoza,
Editura Nico, Târgu-Mureş, 2010, cu o prefaţă, „Se
agaţă cântecul”,semnată de Nicolae Băciuţ, este un
dicţionar de sentimente descrise de poet, autor şi personaj, în
acelaşi timp, observator al transformărilor, atât umane, cât şi
din natură”.
Constantin Stancu face referiri
despre cartea: Marianei Pândaru
Bârgău din Deva care
editează un volum de dialoguri inspirate,
iniţiate de cel care a fost Valeriu Bârgău, poet, redactor,
jurnalist, om implicat al epocii sale în lucruri ştiute şi
neştiute, încă, în fenomenul literar complex din judeţul Hunedoara
şi din ţară.
Cartea „Generaţie şi
Creaţie” a apărut la Editura Călăuza v.b. –
Deva, 2007, o editură fondată chiar de scriitorul Valeriu Bârgău
şi apariţia ei a fost posibilă
datorită sprijinului financiar
acordat de Consiliul Judeţean Hunedoara, fiind un exemplu de
contribuţie la cultura locală cu fereastră spre cultura
română”
Eugen Evu se referă la cea mai
recentă carte a lui Adrian Botez:
„Titlul cărţii nuanţează cumva hătăria
(înhăitarea, hăituirea din lumea câinilor decăzuţi din
pedigree, a corciturii sălbăticite în umbra „omului”, a
stăpânului rău...). Căinarea..., poate cu un antic etimon
al lui Cain!….(Lamentaţia eruptivă, lătrarea metafizic
nocturnă, sublunară, poate fi definită ardeleneşte căinare …. Jeluire, bocet,
daină/ vs/ alean- alienare. Remember, homo homini lupus...Mondo
canem... * Adrian Botez: Aici-
la-ntâlnirea tuturor câinilor” –Editura Rafet, Rm. Sărat,
Distinsul Octavian Curpaş din
Arizona îi face un lung expozeu-portret binemeritat artistei Victoriţei
Duţu, intitulat: „Stihuri în căutarea frumuseţii ascunse”. Tot astfel după cum la început a existat Cuvântul şi nu
doar un cuvânt oarecare, iar Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit
printre noi, în viziunea Victoriţei Duţu, nu există simple
cuvinte, ci “Cuvintele”. Iar acestea sunt “Linişte”,“Linie”,
“Frumuseţe”, “Drum” şi “Grădina”. “Cuvintele” nu au nimic
material, pentru că ele vieţuiesc în “închipuirea” poetei, în
imaginaţie, despre care autoarea afirmă că “numai ea/este
prezentă/în realitatea ce o/trăiesc fără să o/pot
atinge cu mâna.”
Şi Adrian Botez peregrinează: „ÎN CĂUTAREA VEŞNICEI AVENTURI A
GENEZEI – PARASHABDA /POEZIE/SOTERIOLOGIE:„MEANDRE – OGLINZILE LUI
NIRAM”1, de Eugen EVU2” prezentându-l cu căldură: „Avem în
faţă cea mai dens-semantică (de până acum) dintre
cărţile de poeme ale unui scormonitor profesionist printre
taine, neobosit (niciodată obositor – totdeauna surprinzător, prin
viziuni/soluţii!) re-inovator perpetuu al ontologiei umano-divino-poetice.
Insistent-fascinant (întru căutarea Sinelui său Originar) – până
la masochism. Ceea ce se spunea despre Luceafărul Eminescului (mutatis mutandis...),
e valabil şi pentru acest nou volum al atât de profundului şi
prolificului poet ardelean, EUGEN
EVU: dacă ar rămâne, din cele câteva zeci de volume ale
operei evuiene, doar acesta (de faţă), am şti totul despre harul poetului!”
Sub genericul Cartea la raft, Malania Cuc analizează volumul de versuri
al tânărului poet Ionuţ Caragea, „Guru amnezic” cu un simţ
critic care o caracterizează.
Se pare că romanele Melaniei Cuc
stârnesc interesul, nu numai al cititorilor, dar şi al criticii literare
pentru că sunt analizate în profunzime şi aşteptate cu mare
nerăbdare. Dovadă cronicile semnate de personalităţi ale istoriei
literare de azi, în toate revistele. Florin Contrea are o intervenţie cât
se poate de neobişnuită, intitulată: „Opinia personajului principal”
– un fel de confesiune autoironică în care îşi expune punctele de
vedere asupra relaţiei autor-cititor-critic. De asemenea, semnează în
revistă şi un grupaj de versuri.
În dialog cu Mariana Cristescu, Octavian Curpaş
subliniază idei interesante, citând-o pe intervievată, precum: „Nicio societate nu poate funcţiona fără buni profesionişti”; „Ne străduiam
să ajungem la inima ascultătorului”; Despre „Istoria României în
pagini muzicale”; „Jurnalismul nu e o
meserie pentru
fricoşi”; „Eu cred că deja trăim în
viitor”; „Când iubeşti, totul e
posibil”.
Aurel Ion
Brumaru – îi realizează o evocare emoţionantă lui Mihai
Gramatopol, unul dintre ultimii impozanţi
reprezentanţi, la noi, ai umanioarelor
– prin urmare un exponent al ştiinţelor spiritului, acelea
adică în care cercetarea, îndeobşte cercetarea
filologico-istorică aplicată, acribioasă, e supusă
conştiinţei teoretice ordonatoare, e îndrumată necontenit de
gândul filosofic, provocator şi sintetizator, totdeodată. Mai
degrabă, ca la vechii greci, o cercetare provocată de gândul ce
coboară din uimirea bună şi din întrebare – aci din întrebarea
dreaptă, care ea singură, atunci când e pusă, dezleagă lumea
de farmece şi de secrete; zdruncină frontierele necunoaşterii”.
Carmen Cătunescu scrie un
superb articol despre: „Diaspora,
românismul şi cei de acasă” în care subliniază: „Românii din diaspora suferă de
românism. E un dor care nu se lasă ostoit. Au ajuns în Valea Plângerii?
Nu. Pentru că - slavă Domnului! - ţara lor de baştină
nu e scrum, cenuşă. Pentru că pot veni ori de câte ori vor aici.
Pentru că pot să-i viziteze pe cei apropiaţi, rămaşi
acasă, fără restricţii. Ştiu că cei din diaspora
sunt nişte luptători. Că
au reuşit acolo, departe de locul unde s-au născut. E dificil să
fi acceptat. Iar mulţi n-au cum să ajungă. Mulţi nu se
încumetă să rămână. Şi cei care se încumetă ar
trebui înainte de toate să le fie recunoscători celor care i-au ajutat să ajungă aici: rudelor de
sânge ori prin alianţă, prietenilor, colegilor etc. Apoi lor
înşişi, că au avut tărie şi răbdare.
Dezvoltându-şi două mari calităţi: o voinţă ieşită
din comun, o disciplinare a gândului şi a faptei. Îi admir nespus pentru
toate acestea. Chiar dacă eu n-aş urma niciodată drumul lor.//
Dar cei din ţară ce fac? Ei nu luptă? Nu fac nici un efort? Ei
renunţă? Se resemnează?! Cum zicea un confrate din
străinătate: precum ciobănaşul moldovean din celebra
baladă, aşteptându-şi moartea... // Adevărul e altul.
Şi apoi de plecat nu putem pleca cu toţii,
„să ne mutăm în altă
ţară", după cum sugerează Octavian Goga în poezia
"Oltul", pentru a scăpa de suferinţă.// Nu voi aduce
în discuţie pe aceia care ar trebui să facă, în sfârşit,
ceva pentru ţara aceasta şi nu fac - pentru că nu merită.
Nu-i voi lăuda nici pe magnaţi ce deştepţi sunt ei,
câştigând miliarde.... Nici măcar despre categoriile sociale care se
descurcă greu, dar trăiesc acceptabil, nu voi scrie prea multe. Acum
mi-ar plăcea să ne ocupăm de oamenii
cei mai simpli, buni şi
cinstiţi.”
Tot profesorul Adrian Botez îi face un
portret oratorului enciclopedist român Constantin Em. Bucescu…: „Om periculos”, cum a fost caracterizat. „Cel ce acum este la îngeri (rob al Lui Dumnezeu,
chemat, în 24 decembrie 2007, întru cele nevăzute ale Luminii...), prof.
univ.CONSTANTIN EM. BUCESCU, a avut HARUL DUMNEZEIESC AL LOGOSULUI TOTAL
DECIS, LOIAL, CONVINGĂTOR ŞI CHIAR CONVERTITOR. Uneori,
perioadele ciceroniene ale Discursului său de FOC ajungeau chiar
să biciuiască, întru Lumină, întunericul instalat, atât de
vinovat comod, în conştiinţele noastre... Harul Oratoriei
Creştin-Ortodoxe, pe care numai Nae Ionescu l-a dezvoltat întru
deplinătate, la noi...
…CREŞTIN LOIAL FAŢĂ DE
CREŞTINISMUL – LOGOS, PÂNĂ LA MARTIRIU ŞI MUCENICIE… - moartea
lui CONSTANTIN EM. BUCESCU s-a tras tot din indiferenţa/
neglijenţa lui faţă de chinurile şi primejdiile trupului
său, pentru a se grăbi spre predicarea celor ale Duhului, “faţă către faţă”
cu studenţii, cu oamenii de tot felul şi înţelegerea! Nu doar în
cuvântările strălucit-erudite şi enciclopediste (dar nu „enciclopediste” în sensul veacului
ateu, cel de-al XVIII-lea, care nu s-a curmat, în cele ce-au venit asupra
noastră...! – CI CUNOAŞTEREA DE TOATE, ÎNTRU DUMNEZEIRE ŞI,
DECI, ÎNTRU UNICA MÂNTUIRE POSIBILĂ: PRIN IUBIREA ŞI AMINTIREA
HRISTOSULUI – SPRE ÎNVIEREA NEAMULUI!), pe care le-a rostit, cu glas
imperial, pentru românii (bătrâni şi tineri, deopotrivă!) din
ţară şi străinătate (Spania, Germania, Elveţia
etc.)
De asemenea,
acelaşi Adrian Botez analizează şi personalitatea lui
Jean-Jacques Rousseau, „Ultimul mare
pedagog (angajat socal) al umanităţii europene,” în articolul
intitulat: „Între tiranie şi…teorie”.
Cu mult talent
şi discernământ, Cleopatra Lorinţiu, la rubrica: „O carte regăsită în raft”
face cronica volumului Marianei Brăescu Silvestri: „Îmi amintesc şi îmi imaginez”. „E foarte bine ales şi titlul culegerii de proze : Îmi amintesc şi îmi imaginez.
De parcă prin această afirmaţie chiar, autoarea şterge
simplu linia de demarcaţie posibilă între real şi imaginar.
Între amintire şi trucaj, involuntar sau chiar voit, între ficţiune
şi viaţa însăşi. Asemănări, amintiri, sugestii,
empatii, frânturi de imagini, déjŕ vu, vise, nostalgii, bovarisme şi
pierderi, printre toate astea firul poveştii se prelinge, câteodată
întortocheat, cât să ţină atenţia trează şi se
reîntoarce de unde-a plecat, într-o buclă adeseori neaşteptată. O
fetiţă priveşte din înaltul nucului întoarcerea fratelui bunicii,
personaj misterios (călător, aventurier purtat prin lume de o
dragoste nebună), prilej de descripţie a unei lumi de nord, cu
anotimpuri şi obiceiuri. O
întreagă lume condensată într-o povestire în care e vorba până
la urmă despre dragoste, despre iubire nebună şi
rătăcire prin lume. Scriitoarea ştie crea misterul acela
tulburător (pe care poate că doar Valery Larbaud îl mai crea, în a sa
singulară « Fermina Marquez ») în care poveştile
se înlănţuie cumva una din alta,
creând la sfârşit o senzaţie de învăluire.
De puţine ori am resimţit o
asemenea voluptate a căderii în amintire sau, oricum, a plonjării
într-o lume care pare a amintirii : valuri, valuri de emoţii, sentimente,
dureri şi înduioşări venite dintr-un trecut misterios.”
Liliana
Moldovan reuşeşte în „Vatra
Veche” o splendidă comuniune spirituală într-un amplu şi
pertinent dialog cu Nicolae
Băciuţ. „Gustul de a fi : Îmi amintesc - mai sus de casa bunicii, pe deal, cresc mormintele
zeificate sub zăpezile amintirii clopotul sună a întâlnire. morţii
cu viii se privesc paralel printre lacrimi eu copil. ştiu să mă
mir muşc dintr-un măr crescut din trupul bunicului cocoşul
întârziat cântă a lepădare amiaza-i fierbinte de ger cimitirul e-n
sărbătoare eu copil, gust cu nesaţ din trupul bunicului
măr. îmi amintesc - iarna pământul miroase a fărâme de buze
şi ochi a gutui de gheaţă-nfloriţi a fân aburind sub iesle
de prunc la mormântul bunicului creşte un măr cu ochii-l cuprind în
braţe şi-mi spun tu ai crescut, bunicule, în esenţe care mă
cheamă voi fi şi eu cândva miros şi gust în iarnă acum
ştiu doar să mă mir!”
De
asemenea, Ana-Maria Marta realizează un interviu la fel de merituos cu
artista plastică Aurora
Speranţa Cernitu. „ În fiecare dimineaţă, în drumul meu spre
serviciu, trec pe lângă Galeria “Arta”. Arunc de fiecare dată o
privire somnoroasă dincolo de vitrină. Era spre sfârşitul
toamnei când l-am văzut cu coada ochiului. Am traversat cu pas grăbit şi mi-am lipit nasul de
geam. Era cel mai frumos cal pe care îl văzusem vreodată: alb, cu
coama în vânt, alergând pe un cer sângeriu. Purta în frunte un corn. Am intrat
în galerie, unde mă aştepta o întreagă poveste: arlechini, Don
Quijote, păuni, măşti, cai măiaştri şi... el. Mai
presus de personajele atât de familiare visurilor mele, culorile mă atrăgeau
de parcă ar fi fost vrăjite.
“Bună
dimineaţa! Nu vă supăraţi, cine mi-a pictat sufletul?”
“Speranţa.
Aurora Speranţa”.
Aşa
a început totul. Am cunoscut-o pe Doamna Culorii Sufletului Meu, am stat de
vorbă, am râs, am împărtăşit impresii despre o altă
mare iubire pe care ne-o descoperiserăm a o avea în comun: Veneţia.
Şi... Mi-am luat Inorog.
Tronează
acum deasupra patului şi sufletului meu.”
Este consemnată manifestarea
culturală „M-a strigat cineva” dedicată aniversării a 75 de ani
de la naşterea lui Grigore Vieru – organizată în 16 februarie în
cadrul Săptămânii Grigore Vieru la Biblioteca „Târgu
Mureş”, la care au participat
circa o sută de personalităţi atât din Târgu Mureş cât
şi din Chişinău, în frunte cu acad. Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija
şi mulţi alţi iubitori de cuvânt românesc de pe ambele maluri
ale Prutului, articol semnat de CLAUDIA ŞATRAVCA, Director, Biblioteca
Târgu-Mureş”, Chişinău.
Nicolae Vrasmas evocă personalitatea lui CONSTANTIN
PAVEL, UN
ARTIST
DE TALIE EUROPEANĂ”.
La rubrica intitulată: „Curier”,
Menuţ Maximinian face prezentarea revistei „Vatra de februarie”,
încheind cu totul original: „Mulţumesc mult ! Nu vă cunosc, dar
mă bucur că a ajuns şi la
mine. Numai bine !”
În revistă
este prezentă şi o rubrică de Dialog cu cititorii în care, o sumă de nume îşi
prezintă scrisorile de acreditare şi recunoştinţa pentru
această importantă publicaţie.
Se
cuvin şi câteva cuvinte pentru colectivul redacţional, al cărui
director de onoare este Mihai Sin, Redactorul şef adjunct este Valentin
Marica, redactori: Eugen Axinte, Elena M. Câmpan, Mariana Cristescu,
Răzvan Duncan, Eugen Evu, Mioara Kozak, Lazăr Lădariu, Liliana
Moldovan, Cristian Stamatoiu şi o sumă de corespondenţi din
ţară şi de peste hotare care s-au străduit să împodobească
revista cu mărgăritarele sufleteşti şi ale minţii, spre
bucuria cititorilor din întreaga lume.
Am
operat inserţii criminale şi de neiertat în corpusul revistei,
permiţându-mi doar să spicuiesc câteva din articolele aşternute
în „vatră”, cu senzaţia culpei că i-am omis, poate, pe cei mai
importanţi semnatari, şi…”crimă şi pedeapsă!” nu mi-am
putut permite să citez din admirabilele versuri pe care le-am întâlnit.
Sper să aflu clemenţă din partea tuturor, pentru spaţiul
şi timpul care se dovedesc târzii şi neîncăpătoare
suficient, pentru o inimă doldora de iubire. Când vom dovedi, oare,
cuvenita bună cuviinţă
pentru tot ce e frumos şi valoros, pentru acea „frumuseţe”
menită să salveze lumea? Cer iertare pentru o asemenea impietate
şi asigur cititorul că, în pofida timpului limitat, TOATE textele
merită citite şi însuşite cu cea mai mare atenţie.
Iar
mie, nu-mi rămâne decât să o recomand şi altor cititori şi virtuali colaboratori, care nu o
cunosc şi care ar dori să se îmbogăţească din roadele
ei parfumate.
CEZARINA ADAMESCU, AGERO
10 MARTIE 2010
***
Propuneri si contacte : editura.online@gmail.com
Situl aparţine ARP -
ASOCIAŢIA ROMÂNĂ PENTRU PATRIMONIU