Sămănătorul
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Sămănătorul a fost o revistă literară săptămânală,
concepută de către George Coşbuc şi Alexandru
Vlăhuţă şi care a apărut la Bucureşti, între 2
decembrie 1901 şi până la 27 iunie 1910 fără întrerupere. A
jucat un rol important în viaţa literară a vremii şi a
constituit catalizatorul pentru înfiinţarea curentului ideologic şi
literar care i-a purtat numele - Sămănătorismul.
Acest curent, promovat de colaboratorii revistei şi teoretizat de Nicolae
Iorga, susţinea, în special prin intermediul paginilor revistei, valorile
naţionale tradiţionale şi folclorice, necesitatea
culturalizării ţărănimii, etc. „Sămănătorul”
a publicat numeroase texte folclorice, documente istorice, pagini inedite din
opera lui Mihai Eminescu, precum şi comentarii privind clasicii
literaturii române, traduceri din literatura universală, etc.
Proiectul viitoarei reviste gândit
în vara anului 1901
Discuţiile privind înfiinţarea
revistei[1] s-au desfăşurat la Vila Sfetea de la
Tismana şi au participat:
- Gazda, renumitul librar George Sfetea,
cumnatul poetului George Coşbuc (ţinând pe sora sa mai
mică, Elena Sfetea).
- Alexandru Vlăhuţă, prezent la
Tismana în vara acelui an în vizită de documentare pentru “România
Pitorească”, lucrare care va apărea în toamna anului 1901.
- George Coşbuc, interesat de a se angaja
în „Administraţia Casei Şcoalelor” şi de demararea de
către Spiru Haret a programului înfiinţării şi
funcţionării „cercurilor culturale de la oraşe şi
sate”.
Toţi erau pentru înfiinţarea unei reviste dar fiecare din
vorbitori avea propriile ţeluri. George Sfetea era interesat de
tipărire. Alexandru Vlăhuţă, trimis al ministrului
instrucţiunii publice, era interesat de a
gândi “Sămănătorul” ca
„un nou caiet pentru săteni”, susţinând campania de
culturalizare în sânul ţărănimi, iniţiată de ministrul
instrucţiei Spiru Haret. Conform acestuia, revista trebuia să promoveze
o literatură inspirată de realităţile naţionale,
acordând întâietate tematicii rurale. George Coşbuc, era interesat de
scoaterea unei noi reviste pentru a aplica programul formulat de el pentru
revista „Vatra”, care apăruse între 1 ianuarie 1984 şi august 1896,
dar se abătuse de la program fără să-l urmărească
punctual. Coşbuc susţinea că: ”Trebuie să ne întoarcem, pe cât întoarcerea mai e cu
putinţă, la vatra strămoşească, la obârşia
culturală a noastră”. Odată acceptat acest concept, revista „Vatra” devine şi un precursor al curentelor
ideologice şi culturale de la „Sămănătorul”.[2]
Problemele legate de format.
Coperta şi conţinutul.
George Sfetea propunea un format de
copertă executat de către pictorul Nicolae Grigorescu, cu care el mai
colaborase. Propune un model după tabloul în ulei „Ţărancă
cu oile la poiană” în care să apară şi un
semănător. În final, se acceptă o copertă cu o
ţărancă torcând, în dreapta semănătorului, şi cu
aceiaşi simbolistică pe care pictorul o gândise pentru
îmbrăcăminte. Desculţă, simbolizând viaţa de la
ţară, cu fustă neagră peste genunchi, cu ie şi
cârpă albă, combinaţia alb-negru fiind specifică portului popular sibian, ungurenesc,
combinezon şi brâu pe roşu, motivele pe roşu ale brâielor
purtându-se în zona subcarpatică din regat.
In privinţa conţinutului se propunea un editorial, o poezie, un
reportaj sau o notă de drum, un articol de factură didactică sau
de critică literară, un basm sau o piesă de teatru
inspirată din literatura orală ţărănească, o
poezie sau pilde ale marilor poeţi ai lumii.
Programul
Sămănătorul
Programul revistei „Sămănătorul”,
este expus în articolul programatic, Primele vorbe, nesemnat, se aduc în
discuţie idei întâlnite cu mult înainte, la Vatra, dar şi în alte foi
româneşti. începutul lor se caută uneori cu mult în urmă.
Întâmplare nu poate fi că revista Curierul literar publică, în loc
de articol programatic, articolul lui M. Kogălniceanu din fruntea Daciei
literare, din 1840. Programul Sămănătorului stăruia asupra
însemnătăţii păstrării „limbii şi datinilor
strămoşeşti" şi cerea ca scriitorii să
cunoască viaţa poporului. Osândea scriitorii care puseseră în
stihuri amăgirile şi durerile micii lor vieţi şi se
înstrăinaseră „de marea viaţă a poporului, de marile lui
suferinţe şi aspiraţii". Expectativa a uşurat
„mediocrităţilor pompoase" triumful, se arată mai departe,
şi a lăsat drum liber „vânturătorilor de fraze goale"
să batjocorească limba, în cele mai diverse ocazii. Cei doi directori
adresau cuvinte de îmbărbătare, invocând şi numele lui Eminescu.
„Suflaţi colbul de pe cronici, cum zice poetul, şi faceţi
să renască virtuţile bătrânilor de atunci în sufletul
tinerimii de azi."[3]
Nemulţumit de tonul molcom-moldovenesc al
textului, Coşbuc reia ideile directoare ale revistei: “Noi cu literatura astăzi nu mai stăm în mijlocul istoriei
noastre, nu stăm nici în mijlocul tradiţiilor noastre, nu stăm
mai ales în mijlocul poporului nostru: “Fără idealuri nu e luptă
şi fără luptă nu e nici literatură”; “Am rupt firul
tradiţiilor, ne batem joc de credinţa strămoşilor,
luăm în deşert instituţiunile ţării şi
aşezămintele ei, râdem în pumni de asperaţiunile naţionale
şi importăm în literatură (...) - câte şi mai câte bolnave
idei şi cu totul străine spiritului românesc”[4]
Şi Alexandru Vlăhuţă, în
„Sămănătorul” numărul 3, de vineri, 16 decembrie 1901,
dezvoltă pe larg bazele conceptuale ale revistei în articolul „Cărţi pentru popor”: „Icoane din trecut, întâmplări
vitejeşti, isprăvi din acelea care-ţi înalţă sufletul,
scene din viaţa de la ţară, pilde şi
învăţături sănătoase date într-o formă
atrăgătoare, puterea providenţială a unui primar ideal, a
unui proprietar, a unui preot, a unui învăţător — aşa cum
îi visăm şi cum ar trebui să fie oamenii aceştia —
bunătatea, jertfele, munca şi izbînzile lor, întrupate în povestiri
calde, sugestive, aşa ca cititorul să se simtă mişcat ca de
lucruri văzute aievea şi să capete îndemnul de a-şi aduce
şi el partea lui de bine pe lumea asta, de a se face şi el folositor
cu ceva ţării şi neamului lui". Scriitorii sînt
chemaţi să-şi facă „datoria", să lupte împotriva
importului de idei, a coruperii limbii prin împrumuturi străine.
Contestînd simbolismul, revista încurajează acele producţii care
proslăvesc „marea viaţă a poporului" român, trecutul lui
glorios, „frumuseţile acestui pămînt" etc.
Poeziile programatice Sămănătorul
Se constată că idei asemănătoare cu articolul programatic, Primele
vorbe, exprimau şi
poeziile din primul număr, putând fi considerate „manifeste" privind orientarea
noii reviste. Astfel, Sămănătorul,
poezia lui Vlăhuţă, înfăţişa muncitorul
din ţarină aruncând sămânţa în brazdă. Poezia se încheia
cu o urare, în spiritul cuvintelor din articolul programatic.
SĂMĂNĂTORUL
Păşeşte-n ţarină sămănătorul
Şi-n brazda neagră, umedă de rouă,
Aruncă-ntr-un noroc viaţa nouă,
Pe oare va lega-o viitorul.
Sunând, grăunţele pe bulgări plouă:
Speranţa, dragostea lui sfîntă, dorul
De-a-mbelşuga cu munca lui ogorul
Le samănă cu mîinile-amîndouă.
Trudeşte, făcătorule de bine,
Veni-vor, roiuri, alţii după tine,
Şi vor culege rodul — bogăţia.
Tu fii soldatul jertfei mari, depline:
Ca dintr-un bob să odrăslească mia,
Cu sîngele tău cald stropeşte glia.
Sămănătorul,
anul I, nr. 1, 2 decembrie 1901
O poezie mult
mai exaltată scrie George
Coşbuc. Poezia lui Coşbuc Fragment epic glorifica
faptele de arme ale lui
Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazul, Ştefan cel Mare, Ion Vodă cel
Cumplit şi a altor voievozi cu dragoste de ţară. Amintirea vitejiei lor trebuia să
slujească de îndemn noii generaţii.[5] Poporul
român, arată poetul, nu avea dreptul să se creadă fără
„zei" în lume.
Iată-ţi
gloria de veacuri! Umbre mari din lumea moartă, —
Ah,
că n-am eu glas de tunet ca să pot să le rechem —
Ne
avem şi noi Olimpul, şi pe-a veşniciei poartă
Am
intrat şi noi ; şi-ntr-însul zei fără de moarte-avem !
Sămănătorul,
anul I, nr. 1, 2 decembrie 1901, Citiţi întreaga
poezie aici
O altă
poezie ce poate fi considerată programatică era poezia lui St. O.
Iosif „Către tinerii poeţi” deşi St. O. Iosif nu era la
conducerea revistei. Poezia consemna starea grea în care se găsea poporul
român şi adresa o chemare poeţilor pierduţi în „nori"
şi „zări albastre" şi visând „flori şi stele", să
se întoarcă spre soarele „gata să răsară",
înălţând „flamura străbună" a dragostei de „lege
şi de ţară".
Copii
răzleţi ai mîndrei noastre naţii!
De mai trăieşte-n voi simţire vie,
Veniţi atunci şi vă
cunoaşteţi fraţii !
Sădiţi în inimi vechea bărbăţie,
Avînturi mari, eterne aspiraţii...
Şi numele pe veci sfinţit vă fie !
Sămănătorul,
anul I, nr. 1, 2 decembrie 1901, Citiţi întreaga poezie aici
Primii colaboratori la
Sămănătorul
În numerele apărute în anul 1901
(vineri, 2,9,16,23,30 decembrie) şi în cele din anul următor,
colaborează printre alţii: Dimitrie Anghel, Zaharia Bârsan, Ion
Gorun, Ion Agârbiceanu, E. Gîrleanu, C. Moldovanu, Constanţa Hodoş,
Ilarie Chendi, R. Cioflec, V. Savel, G. Tutoveanu, Ion Adam, G. Vîlsan,
Alexandru Davila, alăturându-se în anii următori şi Ioan A.
Bassarabescu, Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti, Emil Gârleanu, George
Topîrceanu, Ion Minulescu, Elena Farago, Emil Isac, etc.
Directorii
Sămănătorul
Între 2
decembrie 1901 şi 29 decembrie
1902, directori au fost George Coşbuc şi Alexandru
Vlăhuţă. Între ianuarie 1905 şi iunie 1905, direcţia a
aparţinut unui comitet de redacţie sub conducerea lui Ilarie Chendi.
Din iunie 1905 până în 17 octombrie 1906, animatorul ei a fost istoricul
Nicolae Iorga. Din octombrie 1906 până în decembrie 1908, direcţiunea
aparţine unui comitet compus din Ştefan Octavian Iosif, Mihail
Sadoveanu şi Ion Scurtu. După plecarea de la revistă a lui
Nicolae Iorga, celor trei redactori li s-a alăturat şi Dimitrie
Anghel şi Constantin Sandu-Aldea, pentru partea literară, şi
Gheorghe Munteanu Murgoci, pentru partea ştiinţifică. Din
decembrie 1908, până în decembrie 1909, director al revistei a fost Aurel
C. Popovici. Din ianuarie 1910 şi până la 27 iunie 1910,
direcţiunea aparţine unui comitet în frunte cu Ion Scurtu.[6]
Poeţii
Sămănătorul
Într-un volum scos la Editura Minerva, în anul 1978, Petru Homoceanul
publică poeziile poeţilor de la Sămănătorul.[7] Ei sunt: Dimitrie Anghel, (pseudonime: V. Ieronim, Măghiran,
Teofil Jianu, Gh. Şutzu) Traian Anghelovici, Zaharia Bârsan (pse-: Sîn Petreanul), Ion Bârseanul,
Ion Borcia, (pse-: I. Corbea în
Sămănătorul, Sorin în Familia) Ştefan Braborescu, I.
Broşu, N. Budurescu, O. Carp (nume:
G.Proca), Panait Cerna (nume-: Panait
Stanciof), Maria Cioban-Botiş, Romulus Cioflec, Em. Ciomac, Eugen
Ciuchi, Ana Codreanu, G. Coşbuc (pse-:
G. Boşcu în Tribuna), Maria Cunţan, Alexandru Davila, C.
Doboş, Al. G. Doinaru (nume:
Alexandru Gheorghiu), Ion Dragoslav, Regina Elisabeta (pse-:
Carmen Sylva), Elena Farago (pse-:
Fatma în România muncitoare), A. Forgaci, Zoe G. Frasin, Enric Furtună
(nume-: H. Pekelman), Const. C.
Giulescu, Octavian Goga (pse-: Tavi în
Tribuna), C. Sp. Haznaş, Spiru Sp. Haznaş, Lazăr Iliescu,
Şt. O. Iosif, Vasile Lascăr, I. C. Leandru, Ana Manolache-Holda (nume-: Cuţa Chiriac), I. M.
Marinescu, A. Mîndru (nume-: Atanasie
Gheorghiu), Corneliu Moldovanu, D. Nanu, Natalia Negru-Iosif, G. Orleanu,
Oreste (nume: Gh. Georgescu-Oreste),
M. Paleologu, Ecaterina Pitiş, Vasile Podeanu, Volbură Poiană (nume-: Constantin Năsturaş),
Andrei Popovici Bănăţeanu, Dinu Ramură, Mircea Dem.
Rădulescu, G. Rotică (nume-:
Gavril Rotaru), Ecaterina M. Sadoveanu, Gheorghe Săpunaru, Mihail
Săulescu, Al. Scepkin, Aurel Seca (pse-:
Esca), T. U. Soricu, Artur Stavri, Eugeniu Ştefănescu-Est, D.
Teleor (nume-: Dimitrie Constantinescu),
C. Teodorescu, G. Tutoveanu (nume-: G.G.
Ionescu), G. Vâlsan, Alexandru Vlăhuţă (pse-: Ada, I. Baltă, Radu, Rareş), N. Vulovici.
Revista
Sămănătorul condusă de Alexandru Vlăhuţă
şi Gheorghe Coşbuc
În timpul celor doi directori, mişcarea
semănătoristă reuşise un lucru extrem de important: un
public cititor propriu. Nu cu mai mult de nouă ani în urmă, Caragiale
îi declarase în stilul lui propriu, lui Vlahuţă: „Degeaba, n-ai pentru cine să scrii, n-ai public”.[8] Acum,
„Sămănătorul” fusese bine primit, avea un public fidel dar nu
s-ar putea spune că sămănătorismul era gata format sub
directoratul lui Vlahuţă şi Coşbuc. Printre alte
presupuneri asupra faptului că ei abandonaseră revista după
numai un an de conducere, se numără şi aceea că
descoperiseră în politica lui Haret „o latură diversionistă” ce
i-ar fi determinat să plece spre a se delimita de ideologia revistei.[9] Mai există şi
alte presupuneri privind abandonarea revistei. Una din ele era că G.
Coşbuc, poetul baladelor şi idilelor acceptase conducerea „numai
pentru a se putea îndepărta de Albina”[10].
Motivul
care a atârnat însă cel mai greu în cumpănă, a fost, ca mai
întotdeauna prin redacţii, criza de generaţie deşi între el
şi redactorii de bază - Chendi
n. 1871, Iosif, n. 1875, Scurtu, n. 1877 – nu era o diferenţă
de vârstă mai mare de un deceniu. Cu toate acestea, Coşbuc ajunsese
„om mare” şi în consecinţă bătrân, pentru că era
Laureat al Academiei şi membru corespondent al ei, era mereu invitat la
palat şi la masă de miniştri sau ministeriabili mai de soi sau
mai mărunţi. „Nu te mai înţelege lumea deloc, deloc” îi striga
Chendi, pe când dimpotrivă, Coşbuc nu-i înţelegea pe redactorii
mai tineri, nu le accepta orientările şi nici mentalitatea.
Poate din cauza
discuţiilor cu Chendi, poate din alte raţiuni, George Coşbuc se
gândise a lăsa „Sămănătorul” pe mâna acestor redactori
tineri cu gândul că îşi vor da din această nouă
poziţie mai mult interes. Astfel, între 29 decembrie 1902 şi 5 iunie
1905, direcţia a fost lăsată într-adevăr unui comitet de
redacţie dar sub conducerea lui Ilarie Chendi. Din vara anului 1905
şi până în 17 octombrie 1906, conducerea va fi preluată de
Nicolae Iorga. Ca director la „Sămănătorul”, Iorga strânge cam
aceiaşi durată de timp cât deţinuseră direcţia
Vlahuţă şi Coşbuc, aşa că nu se poate spune nici
că semănătorismul fusese gata format pe vremea celor doi, nici
că ideologia lui s-a manifestat numai prin Iorga[11]
Revista Sămănătorul
în anii următori. Sămănătorismul.
Având în vedere că revista
„Sămănătorul” a fost condusă de diverse colective si
personalităţi din lumea literară, nu se poate gândi global
ideologia revistei, de la primul până la ultimul număr, fără
disocieri dar un curent comun numit semănătorism a existat.
Văzut în ansamblul său, datorită unui important public cititor,
sămănătorismul a rămas alături de mişcarea
poporanistă a lui Spiru Haret unul din curentele ideologice remarcabile
ale începutului de secol XX. Apariţia lui a contribuit nu numai la
culturalizarea maselor dar şi la dezvoltarea interesului faţă de
problema ţărănească, ţărănimea fiind
aflată tocmai în acei ani în criză, criza culminând cu răscoalele
din anii 1907. Se cansideră totuşi de mulţi critici literari
că principalul artizan al acestui curent a fost Nicolae Iorga deoarece el
preţuia, mai bine decât oricare altul, tradiţiile noastre istorice
şi cultural-artistice unde folclorul deţine un loc important,
valorile noastre naţionale, lupta pentru emancipare şi eliberare
naţională. Acestea erau preocupările lui dintotdeauna dar cu
ocazia conducerii revistei „Sămănătorul”, el a modelat noile
concepte definindu-le, sintetizându-le şi teoretizându-le.[12]
Ideea centrală din jurul conceptului
„Sămănătorul” se leagă de aspectele cele mai acute privind
instrucţia şi educaţia permanentă a societăţii,
de necesitatea culturalizării maselor dar şi a formatorilor de
opinie. Însuşi „a semăna” dă de înţeles că
reprezentanţii acestui curent civic „seamănă” concepţiile
lor. Şi nu numai în mediul sătesc ca odinioară ci în întreg
ansamblul societăţii.
Situl Semănătorul
Într-un efort de a reanima vechi reviste literare, în format online, Artur
Silvestri trimite în anul 2007 tuturor prietenilor, o „Scrisoare de
Bunavestire” în care configurează conceptul de bază al unei noi
reviste „Sămănătorul”: „Semănătorul”:
„Acesta este un program nu de "ripostă" ci de
"re-cucerire", de completare de informaţie şi de
alternativă, spărgând "nucleul dominant" ce impune teme,
idei şi nume într-un canon restrictiv care - dincolo de aspectul
simplificator - ucide prin omisiune, "etichetism" stupid şi
întrerupere de continuitate acolo unde trebuie să existe echilibru şi
fruct în evoluţiile noastre.” (Artur Silvestri -„Scrisoare de
Bunavestire”, 2007)
Răspunde la scrisoare Fundaţia Tismana, care se simte legată
de vechea revistă prin George Coşbuc care-şi petrecea mai toate
vacanţele la Vila Sfetea de la Tismana. Fundaţia oferă sprijin
logistic, de natură informatică, executând situl
„Semănătorul”. Primele pagini definesc conceptul dar redacţia de
la Tismana, în lipsa unor redactori de specialitate, se limitează pe
site-ul Semănătorul, la oferirea de informaţii despre
reţeaua publicaţiilor ARP – Asociaţia Română pentru
Patrimoniu.
Editura Semănătorul –
Editura online
În anul următor, datorită numeroaselor
scrieri - ce depăşeau ca întindere textul unui articol - şi care
veneau la redacţia de la Bucureşti a publicaţiilor ARP, se înfiinţează „Editura
Semănătorul online” cu un site nou. Scopul era următorul: ”Pentru a sprijini pe
autorii cu mai putină trecere în jungla editorială de azi, ARP
creează, începând de la 1 iunie 2008, "Editura online" care va fi un nou sprijin pentru cei care,
având talent, nu au şi puterea de a-şi impune creaţia
făcând-o să iasă la iveală. "Editura online" va
publica în formă electronică volume noi, propuse de autori,
uşurând astfel contactul acestora cu cititorii din toată lumea dar
şi cu editorii de cărţi "pe hârtie".”
Preluarea volumelor de la autori şi punerea lor pe site putând fi
efectuată de unul-doi redactori, Fundaţia Tismana îşi asumă
împreună cu fondatorul său specializat în informatică, gestionarea
site-ului. După numai cinci luni, redacţia de la Tismana este
nevoită să gestioneze conceptual şi tehnic, cele două
site-uri în totalitate, datorită decesului fondatorului Artur Silvestri.
Continuatoarea proiectului, Mariana Brăescu - Silvestri, prin ARP –
Asociaţia Română pentru Patrimoniu, se oferă să sprijine
material găzduirea site-urilor pe Internet, un lucru foarte important.
Timp de mai bine de doi ani s-au publicat la această editură online
peste 500 de volume a peste 100 de autori, unii din ei fiind foarte
cunoscuţi în lumea universului literar românesc. Proiectul a fost util
prin tipărirea ulterioară a volumelor existente pe site, precum
şi republicarea online în volume revizuite şi adăugite, a unor
volume deja tipărite, dar pe care, editurile nu mai riscau reeditarea.
Site-ul Semănătorul şi-a extins ulterior activitatea
datorită unor condiţii obiective:
-
pe
măsură de numărul de volume s-a mărit s-a ivit şi
necesitatea de a crea pe situl principal o rubrică pentru articolele de
critică literară, recenzii şi referinţe;[13]
-
autorii
Semănătorul au simţit nevoia să-şi expună prin
secvenţe video propriile creaţii şi s-a deschis pentru aceasta
un cont Semănătorul pe YouTube;[14]
-
s-a
deschis un cont si pe situl Scribd[15] deoarece s-a simţit nevoia ca autorii
să poată să-şi pună undeva anunţurile privind
lansările de carte, şedinţele lor de cenaclu sau alte
manifestări legate de volumele publicate.
Depăşind aceea masă critică ce atestă un fenomen
notabil, „Semănătorul – editura online” se dezvoltă continuu,
lunar editându-se un Buletin Informativ cu noile apariţii.
Bibliografie
- Lucian Valea – Pe urmele lui George
Coşbuc, Editura sport-turism, Bucureşti, 1986
- D.
Vatamaniuc - „G. Coşbuc – O privire asupra operei literare”, Editura
Pentru Literatură, Bucureşti, 1967
- Petru Homoceanul – Poeţii de la
Sămănătorul, editura Minerva, Bucureşti, 1978
- „G. Coşbuc – O privire asupra operei
literare”, Editura Pentru Literatură, Bucureşti, 1967
- Râpeanu, Valeriu, Vlahuţă
şi epoca sa, Ed. Tineretului, Bucureşti, 1966
- Dima-Drăgan, C. George Coşbuc
referendar la Casa Şcoalelor, Contribuţii documentare, în
Limbă şi Literatură XI, Bucureşti, 1966
- Odae-Veriş, Sandală, G.
Coşbuc, redactor şi îndrumător de reviste, în Limbă
şi Literatură XI, Bucureşti, 1966
- Dicţionar cronologic „Literatura
română”, ed. ştiinţ. şi encicl., Buc., 1979
- Zigu Ornea, Sămănătorismul,
Bucureşti, Editura Minerva, 1970; ed. a II-a revăzută
şi adăugită, Editura Minerva, 1971; ed. a III-a
revăzută, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale
Române, 1998
NOTĂ -
După modelul acestei pagini, s-a creat pagina
http://ro.wikipedia.org/wiki/Sămănătorul
la 1 martie 2011. Păstrăm aici pentru istorie, pagina creată la aceea dată.
Noi vom adăuga aici şi alte
informaţii despre revista „Sămănătorul” a anilor 1901-1910.